Stiri

129

România are combine insuficiente pentru a strange recolta

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Pentru a obţine cele mai mici pierderi în recolta de grâu, ţara noastră ar mai avea nevoie de 15.000 de combine. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, finalizarea recoltatului ar trebui să se facă în 15 zile, deoarece în acest interval pierderile sunt minime. "În agricultură, cea mai importantă lucrare din veriga tehnologică este recoltatul. Dacă nu reuşim să recoltăm într-un timp foarte scurt, pierderile sunt mult mai mari decât cele înregistrate cu celelalte lucrări din așa zisul "butoiul lui volnic", unde fiecare doagă reprezintă o lucrare: arat, discuit, pregătirea patului germinativ, sămânţă, semănat, tratamente, îngrășăminte etc. Degeaba luăm tractoare, remorci şi mijloace de transport performante dacă nu avem utilajul cel mai important: combina. România dispune la ora actuală de numai 25.000 de combine, din care 14.700 sunt în stare bună şi foarte bună, dar în jur de 10.000 sunt într-o stare precară", a precizat Botănoiu. Acesta consideră că în momentul de față cele trei milioane de hectare însămânţate în toamnă, în special cu grâu, trebuie recoltate într-o perioadă scurtă de timp, în jur de 15 zile, ca să eviţi pierderile, însă, până în prezent, nu s-a reuşit niciodată finalizarea recoltatului în mai puțin de 30 de zile. "Niciodată nu am reuşit cu 25.000 de combine să finalizăm recoltatul grâului în 15 zile. Cele aproape 10.000 de combine aflate într-o stare precară necesită investiţii, pentru că asta înseamnă că se mai sparge un rulment, că au probleme cu lamele, că au nevoie de o curea pe care nu o găsesc la timp şi toate acestea înseamnă o pierdere de timp. Mai vine şi o ploaie şi, depinzând foarte mult de zonă şi de transport, recoltatul culturilor de toamnă se duce undeva la 30 de zile, practic o perioadă dublă. De ceea ar trebui să mai adăugam încă 10-15.000 de combine şi să avem în jur de 40.000 de combine. Aici se vede inteligenţa unei investiţii. Să ai suficiente combine ca să poţi lua cât mai repede grâul din câmp, în condiţii de calitate cât mai bune", a adăugat secretarul de stat în MADR.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2