Stiri

124

România are 559 de unităţi care produc energie

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Numărul unităţilor care produceau energie verde a ajuns, în 2013, la 559, în timp ce producţia totală de energie din surse regenerabile s-a situat la peste 22,3 TWh, cu o instalaţie de 4.350 MW, a declarat, joi, în cadrul ediţiei a XXII-a a Conferinţelor Focus Energetic, Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice. 'România a făcut progrese în pas accelerat şi dacă ne uităm pe cifre vedem că producţia totală de energie verde a fost, în 2013, de peste 22,3 TWh, cu o putere instalată în unităţile de producţie de 4.350 MW. În perioada 2006-2008, în primul meu mandat la Ministerul Mediului, am promovat Harta soarelui şi a vântului, un instrument care s-a dovedit un prim pas important în deciziile publice în dezvoltarea acestui sector. Rezultatele nu au întârziat să apară şi, la finele anului 2009, aveam deja 31 de instalaţii care produceau energie din surse regenerabile, fără centralele mari. De aici, putem vorbi de un adevărat boom. În 2011 erau 82 de instalaţii, în 2012 s-a ajuns la 151, iar la finele anului trecut existau 559 de unităţi de producere a energiei verzi. La sfârşitul anului 2012, erau funcţionale 14 instalaţii pe biomasă, 73 pe eolian şi 77 de unităţi din surse hidro. De departe, cea mai spectaculoasă creştere a înregistrat-o sectorul de producţie din surse fotovoltaice. Dacă în 2012 era funcţionale 41 astfel de unităţi, la nivelul anului trecut se înregistrau 395 de instalaţii fotovoltaice. Ponderea energiei electrice din surse regenerabile în consumul total ajunsese, la finele lui 2013, la 40%. Această evoluţie ne-a transformat în campionii verzi ai Europei, îndeplinindu-ne de pe acum ţintele europene impuse pentru 2020', a spus Korodi. Conform oficialului citat, România are capacitatea de depăşi ţintele impuse de Comisia Europeană în privinţa cantităţii de energie produsă din surse regenerabile. La ora actuală, la nivel naţional, 57% din poluarea înregistrată este cauzată de gazele cu efect de seră

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2