Unii spun că a imagina viitorul nu este doar un joc al minții, ci este și un excercițiu de inteligență. Așa o fi. Însă, acum, după ce a trecut Marea Sărbătoare, merită să ne întrebăm: Cum va arăta România peste 100 de ani? Și, ca să ne menținem în tematica revistei Meat.Milk, să punem întrebarea ceva mai precis: Cum vor arăta sectoarele de carne și lapte ale României?   Eu zic ca, în acest exercițiu, să pornim de la previziunile demografice. Toți știm că mulți români pleacă definitiv în străinătate, pentru a se stabili acolo. Nu discutăm motivele, dar aceasta este o realitate. Deci, populația nativă se va diminua considerabil, mai ales că și natalitatea este la cote foarte scăzute.   Apoi, să nu uităm, România a anunțat că va semna Acordul ONU privind libera circulație a persoanelor și emigrarea. Deci, aici, în România, nu doar că vor trăi mult mai puțini români, dar vor fi foarte multe grupuri de alte naționalități și, mai ales, de alte culturi și alte confesiuni.   Asta înseamnă că piața se va modifica radical, iar cele două industrii, de carne și de lapte, vor trebui să răspundă cererilor, probabil, mult diferite față de cele de acum.   În mod normal, agricultura va fi mai performantă decât în prezent. Argument stă creșterea spectaculoasă care a început odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Iar, ca alte argumente, aducem înalta specializare a agricultorilor români, accesul la tehnologie și, de ce nu am spune, hărnicia oamenilor. Problema e, cine vor fi agricultorii țării? Preponderent români? Preponderent străini? Globalizarea se va generaliza, așa că, proprietari vor fi cei care vor dispune de capital.   Aceleași coordonate putem imagina și pentru zootehnia care, probabil, își va modifica structura: Mai multă carne de vită, mai multă carne de oaie, mai puțin porc, iar fermele de lapte, cel mai probabil, atâtea câte vor mai funcționa, vor fi foarte mari și foarte performante. Din nou, se pune întrebarea: Cine vor fi proprietarii?   În zona procesării, imaginăm o ”Românie 200” cu firme deținute aproape, în totalitate, de străini. Și așa, lactatele sunt dominate de marile firme din străinătate, iar cele de procesare a cărnii, cel mai probabil, vor fi înstrăinate și ele. Ne bazăm afirmația pe faptul că, potrivit unei cercetări sociologice efectuată acum trei ani, majoritatea covârșitoare a copiilor proprietarilor români de afaceri au declarat că, după ce vor prelua firmele părinților, le vor vinde.   Concomitent cu internaționalizarea și mai accentuată a comerțului, este clar că și obiceiurile de consum ale românilor se vor schimba, dar și preferințele lor. Repetăm, fie că vrem, fie că nu, globalizarea va fi realitatea cotidiană și trebuie ținut cont de acest lucru. Încă de acum se caută gusturi și produse diferite de cele cu tentă românească. Deci, bănuim o deznaționalizare a producției, mai precis, a gamei de produse. Iar, dacă luăm în calcul și automatizarea și robotizarea care vor fi dominante, este clar că zona ready-meal va fi preponderentă.   Așadar, peste încă o sută de ani, nepoții și strănepoții noștri vor avea mai puțină Românie, în sensul știut de noi. Însă, așa cum spunea sociologul Dan Petre, un lucru e sigur: Românii nu vor renunța la grătare și mititei!