Stiri

141

Relația stat-investitor pusă în dezbaterea Expo-Conferinței Meat & Milk 2014

autor

MeetMilk.ro

distribuie

“Am speranţa că, până în septembrie2014,vom putea exporta carne congelată în China”, a spus Vladimir Mănăstireanu, preşedinte ANSVSA, la dezbaterea „ Plus-valoarea, influenţată de relaţia STAT-INVESTITOR”, din cadrul Ședinței generale din prima zi a Conferinţei Internaţionale MEAT&Milk 2014, organizată la Sibiu, în 11-12 iunie a.c. Preşedintele ANSVSA a susţinut că ” una dintre marile şanse ale agroindustriei de a se dezvolta este ieşirea pe noi pieţe, cum ar fi Japonia, dar şi Rusia. Dar, orice demers de deschidere de noi pieţe înseamnă şi pregătirea unei strategii”, a recunoscut Vladimir Mănăstireanu. La rândul său, domnul Radu Timiş, vicepreşedintele ARC, a criticat faptul că, în industria cărnii, “se investeşte foarte puţin în tehnologie şi nu am reuşit să avem linii de foarte mare productivitate”. Radu Timiş a spus că “rugămintea ARC este ca întreaga industrie de procesare a cărnii să respecte legislaţia, pentru ca şi noi (n.red. cei care o respectă) să putem fi mai productivi”, în condiţiile în care evaziunea fiscală din acest sector este de peste 50%. Sorin Minea, preşedintele Romalimenta,  a atras atenţia că ‘dacă nu se reglementează statutul firmelor (din industria cărnii) autorizate şi nu ale celor înregistrate, vor exista probleme uriaşe”, din cauză că aceste firme mici, de exemplu carmangeriile care nu au limită de produse, vor scădea încrederea consumatorului în diverse produse alimentare. Soluţia pecare Sorin Minea o vede este aceea că se impune o lege a siguranţei alimentare, o lege foarte clară şi cu un singur control din partea autorităţilor, şi nu cu patru controale, cum este acum. Ioan Ladoşi, preşedinte APRCP, a scos în evidenţă una dintre problemele profund româneşti: birocraţia. “Birocraţia este sufocantă chiar şi pentru fermieri. În fiecare fermă există, la ora actuală, trei angajaţi care se ocupă strict cu hârţogăraia birocratică. Acest lucru ar trebui rezolvat odată. A devenit un fapt de viaţă că autorităţile promit foarte mult, mai ales în an electoral, dar realizează foarte puţin”, a susţinut Ioan Ladoşi, în aplauzele celor prezenţi. (Aura Alexa Ioan)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2