Stiri

149

Refacerea efectivelor va aduce mai multă carne de vită

autor

MeetMilk.ro

distribuie

După trei ani de continuu declin, producția de carne de vită a UE va crește în 2014 cu peste 110.000 tone, comparativ cu 2013, se arată într-o publicație a  Eurostat ce prezintă o prognoză pe termen scurt (2014-2015) cu privire la evoluția pieței agricole. Această evoluție este determinată de refacerea efectivelor și, implicit, de creșterea numărului de animale, motivată de apropiata abolire a sistemului cotelor de lapte și de mai marea disponibilitate a bovinelor destinate sacrificării (2/3 din carnea de vită produsă în UE provine de la vacile de lapte sacrificate). În plus, costul redus al furajelor și calitatea ridicată a acestora s-a concretizat în creșterea greutății pe carcasa de vită sacrificată. În primele 7 luni ale anului, sacrificările au crescut cu 1,4%, comparativ cu anul anterior.

  Situația la nivelul fiecărui stat membru diferă semnificativ și depinde în special de stadiul în care fiecare țară se află în ceea ce privește refacerea efectivelor de bovine. De exemplu, în Germania și Irlanda, sacrificările pe primele 7 luni au fost cu mult peste cele din 2013, în același interval de timp (+3% în Germania și +15% în Irlanda) din cauza unui număr mai mare de vaci reformate precum și a unui număr mai mare de tauri din rasele de lapte, disponibili pentru sacrificare. În aceste două țări numărul vacilor de lapte este în prezent cu 2,1%, respectiv 5,4% față de anul anterior, conform ultimei anchete din mai-iunie 2014, tendință care a început în ultimii 4 ani și care deja a adus pe piață mai multă carne. În schimb, în Spania și Italia, care sunt într-o fază incipientă de refacere a stocului de animale, proces care se derulează în prezent cu un ritm rapid de creștere (+5,2% și respectiv +3%), numărul mic de femele disponibile pentru sacrificare s-a concretizat într-o descreștere cu  4-5% a producției de carne în primele șapte luni din 2014, față de aceeași perioadă din 2013.   Franța se găsește într-un stadiu intermediar; sacrificările în abatoare au scăzut cu 1% în intervalul menționat deoarece fermierii au preferat să mențină un număr mai mare de juninci în producție; aceeași anchetă din mai-iunie 2014 a arătat o creștere de 2% a numărului de vaci de lapte, comparativ cu anul anterior. Mai mult, declinul numărului de bovine pentru carne pare să fi atins punctul final, constatându-se o stabilizare a acestuia. Același fenomen poate fi observat și în Spania. Totuși, în Regatul Unit și Irlanda, ce contabilizează 2,5 milioane de capete de vițelușe, mărirea efectivului de vaci de lapte se va realiza pe seama scăderii bovinelor pentru carne.   În 2014, creșterea producției nete de carne de vită este prognozată a fi mult mai mare în EU-13 – statele membre care au aderat la UE după 2004 – de +7,6%, comparativ cu EU-15 (+0,8%), deoarece în aceste țări restructurarea sectorului de producție a laptelui este încă în desfășurare. În Polonia, unde se realizează peste jumătate din producția de carne de vită din EU-13, numărul sacrificărilor a urcat cu 17% în primele șapte luni ale anului, comparativ cu 2013, iar numărul de vaci de lapte a scăzut cu 2,2% conform anchetei UE, față de anul anterior.   În 2015, producția de carne de vită a UE ar putea crește cu peste 2,6%.   În primele șapte luni ale lui 2014, exporturile de carne de vită au cunoscut o creștere puternică (de peste 30%), în special ca urmare a măririi cererii din Rusia (+70%), Bosnia-Herțegovina (peste +100%) și Elveția (+15%). În ciuda acestei performanțe, pentru întregul an 2014 expansiunea exporturilor va fi de circa 8%, datorită faptului că Rusia nu mai importă carne de vită din UE, ca urmare a sancțiunilor impuse pe data de 7 august. În 2015 exporturile de carne de vită ale UE sunt prognozate a se situa la același nivel ca în 2014.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2