Stiri

138

Reducerea impactului de mediu, prin utilizarea eficientă a adăposturilor în avicultură

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Industria păsărilor de curte din SUA a cunoscut în ultimii 50 de ani o creştere continuă în producţia de ouă, dar în acelaşi timp a redus considerabil amprenta de mediu, se arată într-un studiu publicat de Poultry Science. Îmbunătăţirea condiţiilor din adăposturi, creşterea eficienţei în ceea ce priveşte administrarea furajelor şi adoptarea unui sistem de management al gunoiului de grajd sunt factorii care au influenţat dezvoltarea acestui sector în perioada 1960-2010, la care face referire studiul citat de Agroinfo. Specialiştii americani au constatat că emisiile de gaze cu efect de seră ca urmare a procesului de producţie a ouălor s-au redus cu 71% în aceşti 50 de ani. Progresele în nutriţie şi reproducere au ajutat găinile să utilizeze cu 32% mai puţină apă şi 48% mai puţină hrană în această perioadă de timp. Chiar şi cu consum mai mic, găinile produc acum cu 27% mai multe ouă pe zi, susţin experţii din domeniu. Adăposturile au avut un rol determinant în ceea ce priveşte creşterea longevităţii şi sănătatea păsărilor. Cuştile sunt acum ventilate, beneficiază de o iluminare mai bună, sunt dotate cu sistem de control al temperaturii şi au devenit mai sigure pentru a preveni contaminările din surse exterioare. Pe de altă parte, se arată în raport, gestionarea eficientă a gunoiului de grajd a redus semnificativ amprenta instalaţiilor care adăpostesc păsări de curte asupra mediului înconjurător. În prezent, o mare parte din dejecţiile rezultate de la găinile ouătoare sunt folosite pentru fertilizarea culturilor. Acestea asigură necesarul de substanţe nutritive în sol dar în acelaşi timp reduce utilizarea îngrăşămintelor comerciale. Ouale sunt o sursă populară şi ieftină de proteine în alimentaţia noastră. Ştiut fiind faptul că până în anul 2050 populaţia lumii ar urma să depăşească pragul de 9 miliarde, este aşteptată o creştere a producţiei dar şi a consumului de ouă. "Populaţia SUA a sporit cu 72% în ultimii 50 de ani, dar eficienţa în producţia de ouă ne-a permis să susţinem această creştere cu doar 18% mai multe găini, lăsând în acelaşi timp o aprentă mai mică asupra mediului", concluzionează specialiştii americani.(Mai multe, pe www.agroinfo.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2