Repere

233

Reacții Meat & Milk 2015-Participanții evidențiață succesul evenimentului

autor

MeetMilk.ro

distribuie

EXPO-Conferința Internațională Meat & Milk 2015, care s-a desfășurat în zilele de 3 și 4 iunie la Hotel Alpin din Poiana Brașov și-a confirmat statutul de moment de maximă importanță pentru sectoarele vizate dar și pentru întreaga agroindustrie românească. Afirmația este dovedită din plin de mesajele pe care organizatorii (Agenția infoGROUP și revistele Fabrica de Lapte și Fabrica de Carne), le-au primit de la participanții care au evidențiat înalta ținută științifică a comunicărilor, prezentărilor și dezbaterilor susținute în cele două zile, vizitele de documentare la Complexul Europig și Ferma de Lapte Honigberg, secțiunea EXPO, dar și organizarea de excepție. Iată mai jos, câteva dintre reacțiile participanților:

Daniel Constantin-Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Mi-a făcut o mare plăcere să particip la Conferința Internațională Meat & Milk, organizată la Poiana Brașov si să discut la scenă deschisă cu fermierii, procesatorii și specialiștii din domeniul cărnii, laptelui și domeniile adiacente. Au fost discuții punctuale, în care au fost atinse subiecte la zi din agricultura românească. A fost atins și subiectul  reducerii TVA la 9% la alimente și m-a bucurat faptul că astăzi am putut să vorbesc despre acest lucru ca de „mission accomplished”, având în vedere că anul trecut, la precedenta ediție, am vorbit în fața acelorași oameni despre intenția de a recurge la această reducere. (Mesaj postat pe pagina Fb a domnului ministru)   Claudia Frânculescu-Brand Manager CRIS-TIM: Ținem să felicităm întreaga echipă, pentru buna organizare a conferinței Meat & Milk 2015 și pentru suportul pe care l-ați acordat companiei CRIS-TIM. Întreaga echipă a fost la înălțime și, tuturor celor de la CRIS-TIm le-a făcut plăcere sa fie prezentă la acest eveniment de o înaltă ținută profesională.   Ioan Ladoși-Președinte APCPR: Vă felicit pentru evenimentul de înaltă șinută, care este Meat & Milk și vă urez succes pentru edițiile viitoare.   Amelia Moldovan-Director de Vânzări Moldovan-Carmangeria Sânnicoară: Posibilitatea de a întâlni reprezentanți la vârf din industrie, oportunitatea de a stabili noi contacte de afaceri, schimbul de idei și informații, dublate de o organizare extraordinară, ne îndreptățește să spunem că Expo Conferința Internațională Meat & Milk a fost cel mai bun eveniment de profil la care am participat anul acesta. Mulțumim organizatorilor și companiei GEA Farm Technologies România pentru invitație și sperăm să ne întâlnim și la ediția viitoare.   Andrea Colombo-Area Sales Manager Italy, South Eastern Europe & Eastern Europe Hassia Verpackungsmaschinen GmbH: Participarea la Conferința Meat Milk a fost interesantă și cu semnale bune pentru compania noastră. Am luat contact cu persoane interesate de tehnologiile și produsele noastre și, cu siguranță, vom participa și la ediția de anul viitor.   Manuela Voicu-Account Sales Manager Prodinf Software: Va mulțumesc pentru organizarea de excepție a conferinței Meat & Milk. Vom fi onorați să participăm la orice eveniment din categoria Lapte și Carne organizat de infoGROUP. Stăm la dispoziția oricărui participant cu solutiile noastre IT. Prodinf Software este compania care a ajutat firma Lactag  să își consolideze afacerea și să restructureze procesele operaționale. Așteptăm cu nerăbdare informații despre evenimente viitoare.   Claudiu Nemeș-Manager CN PFA: Felicitări pentru calitatea informației, plus valoarea adusă, și depășirea asteptărilor din toate punctele de vedere! Felicitări echipei pentru organizare!   Mihaela Stănel-Bussines Development Manager, Relevance Management: Pentru mine a fost un prilej excelent  să mă bucur de o conferință excelentă. Pe lângă prezentări și dezbateri m-am bucurat de un networking excelent, având posibilitatea de a mă revedea și într-un cadru mai destins cu clienții și partenerii companiei. Multe felicitări și mulțumesc încă o dată pentru tot, felicitându-vă și pentru efortul uriaș de organizare! Mircea Jitariu-Sales Representative TEB Energy: Dorim în primul rând, să vă mulțumim pentru invitația de a participa la conferința Meat & Milk și să vă felicităm pentru reușita deplină a evenimentului. În opinia noastră, conferința și-a atins obiectivul, adunând laolaltă numeroase companii de renume din sector. Vom studia cu plăcere participarea și la edițiile viitoare.   Dorin Cojocaru-Președinte APRIL: Prin valoarea si importanta participanților, M&M devine Evenimentul Anului in industria alimentară…dupa reducerea tva la 9%! Paula Mustea-Director de Calitate Dorna Lactate: Întreaga echipă Dorna Lactate, prezentă la Meat & Milk 2015 au fost foarte multumiți decalitatea deosebită a evenimentului. Cu siguranță, Dorna Lactate va participa și la ediția de anul viitor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2