Stiri

148

Rata anuală a inflației a scăzut cu 1,44 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie a fost de 1,54%, scăzând cu 1,44 %, ca rată medie anuală, față de aceeași perioadă a anului 2013. Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna octombrie 2014 faţă de septembrie 2014 este 100,19%, iar faţă de octombrie 2013 este 101,44%, a informat INSSE.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) în luna octombrie 2014 faţă de luna precedentă este 100,23%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent este 101,75%. Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (noiembrie 2013 – octombrie 2014) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2012 – octombrie 2013), determinată pe baza IPC este 1,2%, iar cea determinată pe baza IAPC este 1,4%. În luna octombrie, faţă de luna anterioară, au inregistrat creşteri preţurile mărfurilor alimentare cu 0,6% şi tarifele serviciilor cu 0,2%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,1%. Rata anuală a inflației anunțată de BNR a fost mai mică în 2014 şi 2015 faţă de prognozele anterioare. Astfel, pentru acest an, prognoza pivind indicele preţurilor de consum arată o rată de 1,5%, faţă de 2,2% şi de 2,2% în 2015, faţă de 3% în 2016.   Pe de alta parte, BNR arata ca investiţiile străine directe au crescut în primele nouă luni cu 1,4%, la 1,51 miliarde euro, după ce în septembrie au fost atrase circa 90 milioane euro, al doilea cel mai redus nivel din acest an, după luna februarie. "Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1.511 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1.340 milioane euro, iar creditele intragrup 171 milioane euro", se arată într-un comunicat al BNR. În perioada similară a anului trecut, investiţiile străine s-au situat la 1,49 miliarde euro. În luna mai s-a înregistrat cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe atrase de România de la începutul anului, de 306 milioane euro, iar cele mai reduse niveluri s-au consemnat în februarie, cu 36 milioane euro şi în septembrie, cu 90 milioane euro. În ianuarie, investiţiile au totalizat 244 milioane euro, în martie 290 milioane euro, în aprilie 215 milioane euro, în iunie 101 milioane euro, în iulie 117 milioane euro, iar în august 115 milioane euro. Anul trecut, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,71 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2