Tehnologii

130

Radu Timiș: Procesatorii trebuie să își diversifice producția

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Diversificare, acesta este cuvântul care ar trebui să definească strategia producătorilor pentru anul 2016, având în vedere faptul că piața produselor alimentare va fi din ce în ce mai dinamică, a declarat Radu Timiș, președintele Cris-Tim, într-un interviu acordat pentru Progresiv.   Referindu-se la evoluția afacerilor de anul trecut, precum și la proiectele anului 2016, Radu Timiș a adăugat:   ”2015 a fost un an bun pentru Cris-Tim, ne-am atins tagetul pe care ni l-am propus. Am încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de aproximativ 105 milioane de euro, în creștere cu 18% comparativ cu 2014, iar volumele au înregistrat un avans de 20%. Cu siguranță că și reducerea TVA a avut un rol important și consider că, fără aplicarea acestei măsuri fiscale, nu am fi înregistrat aceleași rezultate. Într-adevăr, aceasta este o măsură pe care întreaga industrie alimentară a așteptat-o, iar rezultatele s-au văzut imediat.   Astfel, în luna iunie, comparativ cu luna mai, creșterea a fost între 10% și 15% din punctul de vedere al vânzărilor. În luna noiembrie însă, piața a înregistrat o contracție, iar rezultatele au fost mai slabe decât ne așteptam, comparativ cu anul trecut. Nu s-a mai păstrat ritmul de creștere din primele luni după reducerea TVA. Nu am înțeles exact ce a datorat acest lucru, însă fenomenul s-a înregistrat la nivelul întregii industrii alimentare.   Mă aștept ca avansul de 10% pe care l-a înregistrat piața după reducerea TVA să se păstreze și în noul an, deși în luna noiembrie dinamica nu a mai fost aceeași. În ceea ce privește compania Cris-Tim, 2016 va fi un an al consolidării. Ne-am propus să finalizăm investițiile în zona de logistică și o altă prioritate o reprezintă partea de securitate alimentară și calitate a produselor. De asemenea, am decis să amânăm câteva investiții importante pe care inițial le anunțaserăm pentru anul acesta. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, targetul pe 2016 este să atingem o creștere de 10% față de anul anterior.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2