Tehnologii

170

Radu Timiș: În 2020, prețul cărnii de porc se va tripla

autor

MeetMilk.ro

distribuie

”Casa Timiș”, în fapt, conacul de la Chițorani-Prahova, așezat în mijlocul podgoriei cu același nume, care aparține companiei Cris-Tim, a găszduit marcarea a 20 de ani de activitate a Asociației Române a Cărnii-ARC.   La eveniment, au participat conducerea și membrii asociației, Președinta ANAF, doamna Mirela Călugăreanu, domnul Nini Săpunaru-Secretar de Stat, domnul Președinte al ANSVSA, Robert Chioveanu, domnul Valer Hancaș-Vicepreședinte AMRCR, precum și presa relevantă.   Întâlnirea s-a desfășurat sub întunecatele auspicii ale evoluției pestei porcine africane în România. După o scurtă introducere, doamna Dana Tănase-Director Executiv al ARC, a detaliat pe marginea situației cărnii de porc din România, evidențiind faptul că, deși evoluția se află în regres, Comisia Europeană menține codul roșu pentru întregul teritoriu al României. Totodată, doamna Tănase a reliefat faptul că, din cauza sacrificării a cca 35.000 de scroafe, pierderile anuale sunt suplimentate, față de sacrificările impuse de virus, cu încă 900.000 de porci.   Luând cuvântul, domnul Radu Timiș a avertizat și el că este foarte posibil ca, începând cu luna februarie sau martie, a anului viitor, prețul cărnii deporc să se tripleze, ca urmare a importurilor masive ale Chinei. Domnul Radu Timiș a precizat:   ”Din cca 540 de milioane de porci, China nu mai are decât puțin peste 200 de milioane, având, așadar, un deficit uriaș. Gândiți-vă că Uniunea Europeană are doar cca 147 de milioane de porci, deci, această carne va fi o raritate, nu doar pentru români, cât pentru toată lumea. China importă tot ce se poate importa. Problema este că, în aceste condiții, consumul se va orienta spre carnea de pasăre, vită sau, probabil, oaie și, ca urmare, și prețurile la acestea vor crește”.   Adresându-se asistenței, domnul Robert Chioveanu-Președintele ANSVSA, a informat că, împreună cu Ministerul de Interne, va declanșa o acțiune de control în trafic, pentru a identifica și a limita comerțul la negru cu carne de porc.   Totodată, domnul Chioveanu a anunțat că, foarte curând, se va institui un Comandament din care vor face parte ANSVSA, MADR, Ministerul Mediului, asociațiile fermierilor, cele ale procesatorilor, Ministerul de Interne și autoritățile locale, pentru a declanșa acțiuni de limitare a dramei cauzată de PPA.   Tot domnia sa a afirmat că, în perioada imediat următoare, îmreună cu domnul Ministru al Agriculturii, Nechita Adrian Oros, va face mai multe vizite la Uniunea Europeană și Comisia Europeană, cu speranța de a determina autoritățile continentale să reducă sancțiunile aplicate fermierilor și procesatorilor români de carne de porc. ”Marea problemă, însă-a afirmat domnul Chioveanu- este aceea că, priun deciziile luate în ultimii doi ani, România și-a pierdut orice credibilitate în fața organismelor Uniunii Europene”.   Cel care a concluzionat a fost to domnul Radu Timiș, care a spus: ”Bucurați-vă că nu avem războaie sau alte drame mai mari, pentru că, datorită hipermarket-urilor care și-au făcut stocuri din timp, românii vor mânca și în acest Crăciun carne de porc”.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2