Stiri

118

Rabobank: Problemele din Industria laptelui rămân

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În ultimul raport emis de Rabobank, referitor la Industria mondială a laptelui, și intitulat mai mult decât sugestiv ”Piedici serioase în calea dezvoltării”, specialiștii afirmă că problemele ultimilor trei ani se vor menține și în perioada imediat următoare.   Acestea vor fi resimțite, în continuare, mai ales de țările membre ale Uniunii Europene, în condițiile menținerii sancțiunilor economice impuse Rusiei. La rândul ei, această țară va resimți o oarecare creștere, generată în primul rând de cererile ridicate de lapte din partea Chinei. În acest fel, Rusia va beneficia din plin de acordul economic semnat anul trecut, la Pekin, de Vladimir Putin și conducerea Republicii Populare Chineze.   Kevin Bellamy, raportor șef al Rabobank și autor al raportului, estimează un preț mediu al laptelui de 50 dolari, pentru anul 2017, chiar dacă, la începutul acestei săptămâni, Fonterra a anunțat o iminentă creștere a prețului pentru laptele pe care îl va exporta.   În același raport, Rabobank afirmă că 2017 va reprezenta pentru piața europeană un an de stabilizare, după dezechilibrele cauzate de renunțarea la sistemul de cote. Cât privește piața Statelor Unite, se estimează că ambițiile producătorilor americani, de a crește exportul, vor fi temperate, pe de o parte, de creșterea cererii pe piața internă, iar, pe de altă parte, de întărirea dolarului.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2