Repere

652

Puterea de cumpărare a românilor în anul 2022, în comparație cu celelalte state din UE

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Programul European de Comparare (PEC) a fost inițiat în anii 1970 ca parte componentă a Programului Internațional de Comparare (PIC) și are ca obiectiv compararea în termeni reali a produsului intern brut (PIB) – nivel și structură. 

Anul 1999 marchează reforma PEC concretizată în obținerea de rezultate anuale pentru toate țările europene incluse în Program.

Pentru a realiza comparații ale produsului intern brut, ale componentelor PIB-ului și ale nivelurilor prețurilor, pe total Uniune Europeană și pentru fiecare stat membru, sunt calculate paritățile puterii de cumpărare (PPC), indicatori care elimină efectele diferențelor de nivel al prețurilor dintre țări.

Astfel, când datele statelor membre referitoare la componentele PIB-ului sunt convertite într-o monedă comună utilizând PPC, atunci aceste date sunt evaluate la acelaşi nivel de preţ şi reflectă doar diferenţele de volum de mărfuri şi servicii achiziționate de către țările comparate.

La Programul European de Comparare (PEC) participă statele membre ale Uniunii Europene (UE), țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (Islanda, Norvegia și Elveția), țările candidate (Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia,  Turcia, Bosnia și Herțegovina). 

Rezultatele PEC sunt calculate și diseminate de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) de două ori pe an, în lunile iunie și decembrie. 

Acest comunicat de presă prezintă rezultatele pentru anul 2022, calculate de Eurostat în luna iunie 2023, pe baza prețurilor de consum colectate de țările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de țări europene, a datelor privind elementele de  cheltuieli ale PIB și a altor informații de bază transmise conform Regulamentului (CE) nr. 1445/2007.    

Indicii nivelului prețurilor pentru consumul final al  gospodăriilor populației în comparație cu media Uniunii Europene 

• Indicii nivelului prețurilor exprimă câte unități din aceeași monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri și servicii. În  anul 2022, pentru bunurile  de consum și serviciile din componența consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, 146 euro în Irlanda și 58 euro în România.

•  Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2022 în România, fiind cu 42% mai mic decât media UE, urmată de Bulgaria (41% sub media UE) și Polonia (38% sub media UE).

•  În anul 2022, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru consumul final al gospodăriilor populației s-a înregistrat în Irlanda (46% peste media UE), urmată de Danemarca (45% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) și Finlanda (27% peste media UE).

Indicii nivelului prețurilor pentru principalele grupe de bunuri și servicii 

• Potrivit Comunicatului Eurostat*), România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa “Alimente și băuturi nealcoolice” (72%) urmată de Polonia (73%) iar la polul opus se află  Danemarca și Luxemburg,  având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse (121%).

• Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupele “Băuturi alcoolice și tutun” (66%), “Îmbrăcăminte și încălțăminte” (80%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (37%), urmată de Polonia, pentru grupele “Băuturi alcoolice și tutun” (73%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (40%). 

• Danemarca are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte și încălțăminte” (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă țară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (216%) și respectiv „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (212%).

România are cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (70%) dintre țările UE,  alături de Bulgaria (71%).

• Ungaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele “Transport” (72%) și “Recreere și cultură” (64%) iar Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa servicii de cazare și restaurante ( 51%).

• Luxemburg are cel mai mare nivel al prețurilor pentru “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (126%) dintre statele membre.

În ceea ce privește grupa “Transport”, Danemarca (127%) și Suedia (126%) sunt cele mai scumpe țări din UE.  Danemarca se detașează de restul statelor membre, fiind cea mai scumpă țară la grupa “Recreere și cultură “(141%) și la serviciile de cazare și restaurante (156%). 

Indicii de volum ai Produsului Intern Brut pe locuitor calculați pe baza Parității Puterii de Cumpărare  

• România, împreună cu Portugalia și Ungaria înregistrează aceeași valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC și se situează la nivelul de 77%  față de media Uniunii Europene.

• Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2022, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 41% sub media UE.

• Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană  a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depășind media UE cu 161%. Acest lucru se explică parțial prin faptul că un număr mare de cetățeni străini au o pondere mare în forța de muncă totală a țării și contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populația rezidentă.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2