124

Proiect de lege privind stoparea risipei de alimente

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Românii aruncă la gunoi peste 2,2 milioane de tone de alimente anual, reiese din estimările Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Pentru a preveni acest fenomen și pentru ca acestea să fie folosite de cei care nu își permit să își cumpere mâncare, parlamentarii se gândesc serios să interzică risipa de alimente.   Concret, aleșii vor ca alimentele care nu se vând de la agricultori, industria alimentară și comercianți să nu mai fie distruse, ci donate organizațiilor de caritate, care le vor distribui celor care au nevoie, cum ar fi căminelor de bătrâni și de copii.   ”Este un fenomen îngrijorător această risipă de alimente care ia amploare pe zi ce trece. Nu se poate ca milioane de tone de alimente să fie aruncate la gunoi, iar mii de oameni să moară de foame pentru că nu au bani cu se își cumpere mâncare. Trebuie să intervenim pentru a stopa această risipă! Acum, este mai ieftin să distrugi alimentele nevândute decât să le donezi. Dacă am crea niște facilități pentru cei care donează alimentele în surplus cred că am rezolva în mare măsura această problemă”, a spus deputatul PMP Petru Movilă, cel care va iniția o lege în acest sens.   Legea simplifică procedurile birocratice pentru donarea de alimente de către agricultori, industria alimentară şi comercianţi, care vor putea beneficia şi de reduceri ale taxelor de salubritate dacă donează surplusul de alimente unor organizaţii de caritate.   Mai mult, potrivit proiectului, alimentele care mai au 7 zile până la expirarea termenului de valabilitate vor fi scoase la vânzare la jumătate de preț, iar pe măsură ce se apropie scadența pentru expirarea produsului prețul va fi redus cu până la 80%. La gunoi se vor arunca doar acele alimente cărora le-a expirat termenul de valabilitate. Totodată pe lângă facilitațile fiscale pentru firmele care donează alimentele în surplus, deputatul propune ca acestea să beneficieze de reclama gratuită la TV, radio, online sau presă scrisă.   Se are în vedere și înființarea așa numitelor ”Bănci de alimente”pentru a fi depozitate alimentele de la cei care le donează. Acestea vor fi create în localitățile în care există mari lanțuri de magazine, fabrici de alimente și mari producători agricoli, pentru a le facilita acestora donația. Ele vor intra în administrarea primăriilor, care se vor ocupa alături de organizațiile de caritate de distribuția alimentelor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2