Repere

187

Proiect de buget 2017: Agricultura va primi cu 83,4 mai mult

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(News.ro) Proiectul de buget pentru 2017 elaborat de Guvernul condus de Sorin Grindeanu a redus fondurile alocate Preşedinţiei, dar şi unor sectoare precum Apărarea, Educaţia, Internele sau serviciile speciale, însă a majorat bugetele pentru asistenţă socială, Agricultură sau Transporturi, ultimele aproape exclusiv pe baza estimării absorbţiei de fonduri europene, arată proiectul de buget, publicat luni dimineaţă de Ministerul Finanţelor.   Proiectul de buget prevede un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), alocă pentru Administraţia Prezidenţială 46,3 milioane lei, cu 4% mai puţin faţă de 2016. Principalele scăderi sunt la cheltuielile de capital (investiţii), unde fondurile se reduc cu 40%.   Dintre ministere, cea mai mare scădere ca valoare este înregistrată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, super-ministerul condus de vicepremierul Sevil Shhaideh, cu un buget total de 7,1 miliarde lei, în scădere cu 14,5% faţă de nivelul din 2016. Totuşi, ministerul actual uneşte două ministere din guvernul precedent.   Ministerul Afacerilor Externe are un buget de 763,7 milioane lei, mai mic cu 2,3%, în timp ce Ministerul Apărării Naţionale are alocat un buget de 11,02 miliarde lei, mai mic cu 2,2% şi echivalent cu 1,35% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru acest an, deşi PSD s-a angajat să aloce 2% din PIB în acest an. Banii pentru uniformele militarilor scad cu 17%, iar sumele destinate pieselor de schimb - cu 49%.   La Ministerul Afacerilor Interne, bugetul pentru 2017 este de 11,18 miliarde lei, în scădere cu 4,3% faţă de nivelul estimat pentru 2016, în condiţiile în care sumele pentru uniforme se reduc cu 6,5%. Educaţia va primi 8,24 miliarde lei, cu 7,9% mai puţine fonduri decât în anul precedent.   Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are cea mai mare creştere ca valoare a bugetului, la 17,3 miliarde lei, nivel cu 83,4% mai mare faţă de 2016, în principal ca urmare a efectuării în 2017 a unor plăţi din anii precedenţi şi recuperate în anul curent la buget. La acest capitol bugetar, cheltuielile sunt de 17 miliarde lei, mai mari cu 144,6% faţă de nivelul din 2016.   Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are cel mai mare buget, de 36,7 miliarde lei, în creştere cu 2,5% faţă de nivelul din 2016, în special ca urmare a majorării pensiilor şi unor alocaţii sociale.   Ministerul Transporturilor are unul dintre cele mai mari bugete, de 13,76 miliarde lei, în creştere cu 60,3% faţă de nivelul preliminat pentru 2016, însă nivelul fondurilor depind de absorţia de bani europeni, în condiţiile în care pentru proiecte cu finanţare fonduri UE sunt alocate 8,3 miliarde lei, cu 177% mai mult faţă de anul trecut.   De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice are un buget de 3,46 miliarde lei, în creştere cu 2,8%, Ministerul Justiţiei - 3,15 miliarde lei (+3,3%), Ministerul Mediului - 491,2 miliarde lei (+23,3%), Ministerul Sănătăţii - 7,74 miliarde lei (+6%), Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - 766,2 milioane lei (+51,2%), Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - 610,3 milioane lei (+2.209% - fondurile europene cresc de 50 de ori), iar Ministerul Economiei - 302,2 milioane lei (+65,2%).   Guvernul a alocat bugete generoaase şi ministerelor nou-create: Ministerul Turismului (80 milioane lei, +63,6%), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (778,3 milioane lei, +347%), Ministerul Cercetării şi Inovării (27,4 milioane lei +225%), Ministerul Apelor şi Pădurilor (17,6 milioane lei, +91,5%), Ministerul Pentru Relaţia cu Parlamentul (7,3 milioane lei, +18,3%) şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (19,2 milioane lei, +37,5%). Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, înfiinţat de guvernul Cioloş şi păstrat de actualul guvern, cu o denuimire uşor modificată, are în 2017 un buget majorat cu 158%, la 11,7 milioane lei.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2