Repere

333

Producţia de carne, lapte şi produse lactate din unităţile industriale în anul 2020

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit INS, in anul 2020, comparativ cu anul 2019, sacrificările de bovine, porcine, ovine și caprine și păsări în unităţile industriale (abatoare) au înregistrat o tendinţă descendentă.

Producţia de lapte colectat de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile industriale procesatoare a crescut în anul 2020 faţă de anul 2019.

Sacrificările de animale şi păsări din unităţile industriale

În anul 2020, numărul de bovine sacrificate în unităţile industriale (abatoare) a scăzut faţă de anul precedent cu 32,7%, iar sacrificările de porcine au scăzut cu 5,8%.

Faţă de anul precedent, producţia de carne de bovine a scăzut cu 26,1%, iar cea de porcine a scăzut cu 3,2%. Numărul de ovine şi caprine sacrificate în unităţile industriale (abatoare) a scăzut faţă de anul precedent cu 44,5%, iar producţia de carne de ovine şi caprine a scăzut cu 41,3%.

Numărul de păsări sacrificate în unităţile industriale (abatoare) a scăzut faţă de anul 2019 cu 3,1%, iar producţia de carne de pasăre a scăzut cu 4,1%.

Sacrificările de bovine au fost preponderente în regiunile Nord-Est (43,1%), Sud-Muntenia (13,9%) și Nord-Vest (12,4%).

Sacrificările de porcine au deţinut cele mai mari ponderi în regiunile: Vest (peste 37,0%), SudMuntenia (25,1%), Nord-Est (13,1%) și Nord-Vest (11,5%).

Cele mai importante ponderi ale sacrificărilor de ovine şi caprine au fost înregistrate de regiunile: Sud-Muntenia (peste 31,0%), Vest (peste 19,0%), Centru (15,7%), Nord-Est (12,9%) și Sud-Est (11,4%).

În anul 2020, sacrificările de păsări au fost preponderente în regiunile Sud-Est (25,0%), Nord-Est (24,9%), Centru (16,0%), Sud-Vest Oltenia (12,6%) și Sud-Muntenia (9,6%).

Laptele şi produsele lactate din unităţile industriale

În anul 2020, comparativ cu anul precedent, cantitatea de lapte de vacă brut colectată de unităţile procesatoare de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare a crescut cu 6707 tone (+0,6%).

Cantitățile colectate de lapte brut de capră, bivoliță și oaie, în anul 2020 faţă de anul 2019, au crescut cu 19,9%, 10,9% și respectiv cu 4,1%.

Cantitatea de lapte brut importat a crescut, de asemenea, în anul 2020 faţă de anul precedent cu 22615 tone (+20,0%).

În anul 2020, cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat la unt cu 1526 tone (+14,3%), urmată de lapte de consum cu 27636 tone (+8,4%), smântână cu 1401 tone (+2,1%), brânză (inclusiv urdă) cu 954 tone (+1,0%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi alte produse lactate similare) cu 578 tone (+0,3%).

Producția de brânză obţinută din lapte de vacă (care reprezintă 87,5% din producţia totală de brânzeturi) a crescut, de asemenea, cu 2464 tone (+3,0%).

Scăderi ale producției în anul 2020, față de anul 2019, au fost înregistrate la următoarele produse lactate: lapte praf cu 162 tone (-10,5%) și brânză topită cu 15 tone (-0,2%).

Cele mai mari cantităţi de lapte de vacă s-au colectat în regiunile Centru (39,7%), Nord-Est (19,1%) şi Nord-Vest (17,9%). Laptele de consum s-a produs cu preponderenţă în regiunile Centru (52,6%), Nord-Vest (21,1%), Vest (peste 13.0%).

Regiunile Centru, Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest deţin peste 79,0% din producţia de produse lactate proaspete (smântâna şi laptele acidulat) : Centru (37,2%), Bucureşti-Ilfov (peste 23,0%) și Nord-Vest (18,5%).

Cele mai mari cantităţi de unt s-au produs în regiunile Centru (46,9%), Vest (peste 29,0%), Nord-Vest (11,0%) şi Nord-Est (6,9%). Brânza (inclusiv urda) s-a produs îndeosebi în regiunile Centru (41,7%), Nord-Est (23,9%), Nord-Vest (16,5%), Sud-Est (7,7%) și Sud-Muntenia (7,5%). Cea mai mare producție de brânză topită a fost obținută în regiunea Centru (90,9%).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2