Stiri

173

Procesarea cărnii prin iradiere cu raze Gamma

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Tehnologii caută în permanență soluţii alternative de procesare a cărnii, soluţii care să răspundă necesităţilor de diminuare a costurilor, de siguranţă alimentară, care să răspundă ultimelor principii ale respectării mediului doar că, potrivit zicalei, mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi, aşadar, nu toate soluţiile sunt cu adevărat economice şi eficiente, scrie MeatProcessing. Un bun exemplu poate fi iradierea cărnii cu ajutorul razelor Gamma, soluţie despre care revista noastră a scris într-o ediţie precedentă. Dar iradierea, deşi asigură o foarte bună decontaminare a cărnii, prezintă un nivel de acceptabilitate foarte căzut, din partea consumatorilor. Alte tehnologii, oarecum similare, şi care se aplică în etapa de conservare a produsului sunt aplicabile micii producţii, fiind, aşadar, neeconomice. În plus, chiar dacă acestea utilizează foarte puţină energie şi chiar dacă sunt cu totul ecologice, încă nu rezolvă pe deplin acţiunea nefastă a agenţilor patogeni sau a microorganismelor dăunătoare. Una dintre cercetări se referă la tratarea cărnii în câmpuri magnetice oscilante (CID) dar, până acum, nu s-a ajuns la rezultate concludente. Cu toate acestea, sunt câteva tehnologii care pot fi considerate şi economice, şi sigure, cu mare potenţial în procesarea cărnii. Una dintre acestea este tehnologia CHE de prelucrare la înaltă presiune care este controlată printr-o decompresie instantanee (DIC), într-un câmp oscilant de câmpuri magnetice de mare intensitate, prin încălzire ”ohmică”, încălzire dielectrică sau sub flux de microunde. O altă tehnologie foloseşte variaţii ale intensităţii impulsurilor de lumină şi raze X, precum şi aşa-numitele ”grinzi electronice”. În prezent, iradierea prin fascicule de electroni, asociată cu tehnologia HHP oferă posibilităţi reale pentru utilizarea lor pe fluxurile de mare producţie, atât pentru produsele din carne, cât şi pe produse derivate. Totodată, soluţia prezentată se pretează perfect pentru decontaminarea suprafeţelor şi materialelor de ambalare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2