Stiri

133

PRO AGRO şi RO PAC au semnat un protocol de colaborare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Federaţia Naţională PRO AGRO a semnat vineri, 10 ianuarie 2014, un protocol de colaborare cu Alianţa RO PAC. Cele două organizaţii îşi propun să acționeze împreună pentru realizarea obiectivelor privind Politica Agricolă Comună (PAC) și Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR). „Cred în forţa asocierii. Dacă fermierii nu sunt pregătiţi să se asocieze, noi, ca organizaţii, le dăm un semnal puternic atât lor, cât şi statului român. Am făcut acest pas alături de RO PAC pentru că am credinţa că împreună vom putea determina statul să ia decizii pentru agricultori, în deplină cunoştiinţă de cauză. Până astăzi un procent covârşitor de legi a fost adoptat fără o consultare riguroasă a sectorului. Asta se va schimba însă acum! Suntem o forţă împortantă, pregătită să consiliem statul în luarea celor mai bune decizii pentru sectorul agricol”, a declarat Alex Jurconi, preşedintele PRO AGRO, potrivit unui comunicat de presă, informeaza Agroinfo. De asemenea, Claudiu Frânc, preşedintele RO PAC susţine că “protocolul de colaborare cu alianţa RO PAC stabileşte o serie de obiective majore pentru susţinerea noului PAC şi a Plrogramului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020. Împreună cu colegii din PRO AGRO le vom putea pune mai uşor pe masa discuţiilor cu reprezentanţii MADR”. Potrivit comunicatului de presă, planul de colaborare cuprinde obiective majore pentru cele două organizaţii. „Susţinerea propunerii de PNDR şi PAC este principalul obiectiv al protocolului. Specialişti din cadrul PRO AGRO şi RO PAC vor lucra împreună pentru a veni în sprijinul MADR cu cele mai potrivite soluţii pentru agricultorii români. În plus, vor susţine poziţii comune cu privire la modificarea actelor legislative şi elaborarea de norme de impozitare a activităţilor din agricultură, sustenabile de către fermieri. Un alt obiectiv important este susţinerea membrilor celor două structuri în comisiile de lucru ale MADR, comitetul de monitorizare a PNDR cu reprezentativitate de minim 51%. Acest obiectiv se va realiza prin consultarea tuturor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional pentru sectorul agricol”, se arată în comunicatul citat. Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de un an, iar cele două structuri vor întării reprezentarea organizaţiilor profesionale la nivel european în structuri de reprezentare politică agricolă (Comisia Europeană; COPA COGECA; ELO; PAC 2013; Coordonarea Ţărănescă Europeană, IFOAM etc) şi economică (participare la expoziţii naţionale sau internaţionale). (Mai multe, pe www.agroinfo.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2