Tehnologii

154

Premium Porc Grup își va majora producția cu 250 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Grupul de firme Premium Porc este rezultatul unui efort investițional semnificativ și încununarea unor ani de muncă susținută, desfășurată de specialiști români și danezi. Rezultatele sunt reprezentate de performanță, stabilitate a afacerii și calitatea deosebită a produsului oferit pe piață.   Modelul colaborării, modelul succesului   Odată cu anul 2005, DCH International A/S, holdingul danez care administra mai multe ferme de creștere a porcinelor în Canada a devenit interesat de piața cărnii de porc din Romania și, în urma rezultatelor studiilor de piață întreprinse, a decis cumpărarea unei ferme de creștere a porcinelor.  Demararea afacerilor din România s-a petrecut în anul 2006, prin înființarea societății Premium Porc SRL, urmată de achiziționarea fostului complex Suintest-Vrancea. Alegerea s-a bazat pe avantajele oferite de zonă, disponibilitatea terenului agricol, infrastructura bună a regiunii și apropierea de capitala de județ.   După modernizare și repopulare, ferma Premium Porc a devenit funcțională și a început să producă la parametri programați. Planul de dezvoltare a continuat cu achiziționarea fermei SC Consinterfin SRL- Vrancea. Pentru un grad mai mare de integrare, au fost înființate SC Agro Investments Moldova (anul 2006-pentru cultivarea și fertilizarea naturală a terenurilor agricole și pentru productția cerealelor necesare furajării), SC Premium Porc Feed (anul 2007-FNC, producerea furajelor pentru fermele din grup) și SC Premium Construction (anul 2008, cu scopul realizării lucrărilor de construcție și renovare a fermelor). Avându-l ca General Manager pe domnul Kim Ostergaard, Premium Porc SRL a devenit unul dintre principalii jucători de pe piața cărnii de porc din România, atât prin volumul afacerilor, cât, mai ales, prin calitatea producției realizate.   Dezvoltare continuă Cu o capacitate de 250.000 de capete pe an, atinsă în anul 2014, Premium Porc își propune pentru anul 2015 cu încă 25 %, și cu 250 %, până în anul 2017, ajungând la o producție de 700.000/800.000 de capete și 25.000 de scroafe de producție. Tocmai din perspectiva creșterii producției, compania salută scăderea TVA la carne și produse din carne, exprimând speranța unei creșteri masive a consumului, prin diminuarea prețurilor la raft.   Ca argument în plus al acestor afirmații, Premium Porc Grup anunță că în acest an va fi pusă în funcțiune o nouă fermă cu o capacitate de 55.000 de porci grași pe an. Totodată, au fost autorizate pentru export fermele din Focșani și Negreni-Olt, urmând ca, până la finalul anului 2015, toate fermele grupului să fie acreditate pentru export. Continuându-și programul de expansiune a exportului, în acest moment, Premium Porc Grup se adresează companiilor de procesare din Republica Moldova, Serbia, Bulgaria etc.   Cartea de vizită: Calitatea cărnii Premium Porc   După cum se cunoaște, know-how-l danez în creșterea porcilor pentru abatorizare este unul dintre cele mai dezvoltate din lume. De aici și calitatea excelentă a cărnii de porc rezultată din tranșarea carcaselor provenite de la porcii Premium Porc Grup (PPG), grație, în principal, furajării autohtone bazată pe cereale, care asigură un gust apropiat de cel al “porcilor de casă” din România, mult peste ceea ce consumatorul român are la dispoziție din import. O dovadă în plus este și clasificările S și E, în procente de peste 95%, a calității carcaselor rezultate din abatorizarea porcilor PPG. Evidențiem, în acest sens, rezultatele foarte bune la sacrificare, în termen de randament, conținutul ridicat de carne macră și culoarea naturală, deosebită a cărnii.   Tocmai de aceea, Premium Porc Grup încurajează consumul de carne de porc românesc, mai ales în condițiile în care, din cauza embargoului rusesc, importurile de carne-materie primă se află la un nivel ridicat.       Argumente ale excelențeiPPG asigură întregul lanț în producția de porc, de la producția de purcei până la porcul gras pentru abatorizare, aceste procese realizându-se în întregime în facilitățile de producție din România ale PPG;PPG oferă calitate constantă pe tot parcursul anului, un fapt deosebit de important pentru producătorii de carne și preparate din carne din România;PPG lucrează în prezent cu majoritatea abatoarelor din țară, printre clienți numărându-se Smithfield, Avastar, Kosarom, Picovit, Ladrisi și multe altele.Premium Porc SRL Contact: CP3, OP3, Focsani Sud Vrancea,  România, 620210, E-mail: [email protected], Web: www. premiumporc.com , Tel: + 40 237 231 300/1/2/, Fax: + 40 237 231 304  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2