Stiri

199

Penny Market își va concentra atenția pe piața din România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Discounterul german Penny Mar­ket, parte a grupului Rewe care mai deţine şi supermarketurile Billa, a decis să iasă de pe piaţa din Bulgaria, urmând să îşi concentreze atenţia pe cinci pieţe-cheie pe care operează deja, respectiv Austria, Cehia, România, Italia şi Ungaria, potrivit presei de la Sofia, citată de Ziarul financiar.

Pe lângă cele cinci pieţe externe, grupul mai este prezent cu formatul Penny Mar­ket în Germania, pia­ţa-mamă. Astfel, în Bulgaria Rewe va rămâne prezent cu reţeaua de supermarketuri Billa care va prelua centrul logistic al reţelei-soră şi acolo unde va fi posibil, şi o parte din cele 49 de unităţi Penny. Magazinele sub brandul Penny urmează a fi închise până la finalul lunii, scrie presa locală din Bulgaria. Billa operează 92 de magazine în Bulgaria, iar Penny Market avea de aproape două ori mai puţine, intrând pe piaţă în 2009 cu acest brand. Grupul german a terminat anul trecut cu 171 de magazine sub cele două branduri - Market şi XXL Mega Discount. Mărcile private au ajuns să contribuie cu peste 30% la cifra de afaceri a Rewe Ro­mâ­nia, compania care operează local cele peste 170 de magazine Penny Market şi XXL Mega Discount. Astfel, nemţii au vândut produse „no name“, caracterizate prin preţuri mai mici decât cele ale brandurilor consecrate, în va­loare de aproape 160 mil. euro anul trecut, po­trivit calculelor ZF pe baza datelor oferite de companie. „Ponderea marcilor private (în tota­lul businessului - n.red.) este de peste 30% în prezent şi s-a dublat faţă de acum cinci ani“, spune Daniel Gross, managing director al celor două reţele operate de Rewe România.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2