(Comunicat) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, până la acest moment, a transferat în contabilitate pentru efectuarea plății un număr de 450 fermieri care au solicitat sprijin cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic, în cadrul Campaniei 2017, cu o sumă totală de plată de2.128.837,59 euro, conform tabelului de mai jos:
Schema de plată | Număr beneficiari | Suma autorizată (euro) | Cuantum* (euro) | Avans 70% (euro) |
SCZ – sprijin cuplat categoria bivoliţe de lapte | 48 | 20.230,66 | 187,6676 | 131,37 |
SCZ – sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora | 13 | 142.565,75 | 519,9658 | 363,98 |
SCZ – sprijin cuplat categoria vaci de lapte | 389 | 1.966.041,18 | 442,0798 | 309,46 |
*curs valutar - 4,5993 lei/euro În ce privește suma totală autorizată la plată atât pentru sectorul vegetal cât și zootehnic, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, avem 935,52 milioane euro pentru un număr de 743.939 fermieri care au depus Cerere unică de plată. Precizăm că 644,57 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 290,95 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de laBugetul Național. Reamintim că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: -4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru plăţile finanțate din FEGA(Fondul European de Garantare Agricolă); -4,5390 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 12.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 491/01 din 31.12.2016, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).