Stiri

132

Pe 26 iulie, târg de berbeci la Miercurea Ciuc

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Peste 3.000 de crescători de ovine vor participa și aproximativ 300 de berbeci vor fi expuşi la primul târg de berbeci organizat la nivel regional în Miercurea Ciuc, sâmbătă, 26 iulie. La eveniment sunt așteptați crescători de animale din județele Brașov, Covasna, Sibiu, Hunedoara, Vrancea, Buzău, Mureș, Bistrița-Năsăud, și nu în ultimul rând din județul Harghita. „Acest târg a luat naștere din inițiativa crescătorilor de ovine și este un bun prilej pentru întâlnire, pentru schimb de experiență, dar mai ales pentru ameliorarea rasei Ţigaie. În alte zone ale țării, mai ales în județele Sibiu și Bistrița-Năsăud, există deja târguri de acest gen, în această regiune însă, este o premieră”, a declarat, la conferința de presă organizată luni în Miercurea Ciuc, Barna Tanczos - organizator. La rândul său, organizatorul principal, Zoltan Marton a adăugat că la eveniment vor participa și crescători de ovine cunoscuți la nivel național, cum ar fi Dumitru Andreșoi, numit de presa română „regele ciobanilor”. Vorbind despre importanța târgului, fermierul Lorand Țăpuc a subliniat că se apropie momentul în care animalele trebuie încrucișate pentru ca înaintea sărbătorilor pascale de anul viitor efectivul de miel să fie cât mai mare. „Pentru ameliorarea genetică la ovine acest eveniment este un bun prilej”, a adăugat acesta. La târgul de berbeci vor fi organizate și seminarii la care sunt așteptați profesori universitari, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv ai asociațiilor crescătorilor de animale din diferitele județe ale țării. Deschiderea târgului va avea loc la ora 9:00, fiind urmată de diferite programe: licitații de berbeci, prezentarea tehnologiilor de creștere și întreținere a ovinelor, prezentare de mânat turme sau demonstraţia tehnicii ajustării unghiilor la ovine cu echipament modern, informeaza Agroinfo. Locul evenimentului este fostul poligon din Miercurea Ciuc, str. Progresului nr. 37. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0743-198899 sau prin e-mail la adresa [email protected].

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2