Tehnologii

130

Până la urmă, ce etichete vor consumatorii?

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Consumatorii sunt foarte preocupați de modul în care alimentele, și în special, cele din carne sunt fabricate dar, mai ales, sunt preocupați de proveniența ingredientelor. Drept urmare, tot mai mulți procesatori adoptă etichetarea ”celan label” care pare a fi un întreg concept atotcuprinzător: materie primă, procesare, etichetare. Iar, dacă facem referire la piață, cu siguranță, tendința este clară: ”din produs de nișă, clan label a devenit normalitate”, după cum se afirmă într-un raport întocmit de Innova Market Insight, din care vă prezentăm câteva extrase.

Consumatorii sunt capricioși și pretențioși   La nivelul Uniunii Europene, a Statelor Unite și Canadei, alimentele ”naturale”, inclusiv băuturile, acoperă 14 % din piață. Desigur, produsele din carne nu lipsesc din listă, cum nu lipsesc nici pretențiile consumatorilor, pretenții care sunt mai mari decât în alte zone geografice. De aici, și o cultură mai ridicată în a verifica etichetele. Drept urmare, consumatorii preocupați de sănătate și de ceea ce numim wellness, pun un accent tot mai mare pe proveniență dar și pe durabilitate, fiind cât se poate de critici la adresa etichetelor! Iar, pentru a fi mulțumiți, ei trebuie să afle informații reale despre absența aditivilor și a conservanților, cer ingrediente ”reale”, pe care le pot găsi în propria bucătărie, vor liste scurte, exprimare clară și certitudinea minimei procesări.   Reacții diferiteBineînțeles, consumatorii au reacții diferite, când vine vorba de etichetele produselor alimentare. Cercetarea în profunzime a opiniilor față de etichete a dezvăluit că, în funcție de zone, țări și chiar orașe, oamenii așteaptă și acceptă lucruri diferite. Iar, dacă ne referim la tendințe, pretenția de etichetă ”clean”, din care nu lipsește componenta onestității procesatorului, a devenit standard și provocare pentru întreaga industrie alimentară, potrivit raportului Innova Market Insights.   În general vorbind, ”celan label” este un termen care se referă la condiția ca industria să răspundă la cerința consumatorilor pentru eliminarea ingredientelor artificiale și simplificarea listei de ingrediente. Apoi, noțiunea de "natural" nu este clar definită în UE, mai ales dacă se face referire la arome, în timp ce "clean label" se referă la o idee mai largă, care conține ideea de ingredient sănătos, prelucrare minimă, și transparență, cu privire la ceea ce contine un produs. Cercetarea de piață efectuată în 2014 a remarcat "creșteri semnificative în utilizarea ingredientelor ”clean”, cum ar fi: îndulcitori naturali, coloranți și agenți de îngroșare naturali, precum și o creștere a numărului de produse etichetate drept ”clean label”. În replică, la nivel global, cuvântul "natural" apare tot mai rar. Conform datelor Euromonitor, procentul produselor etichetate drept ”naturale” a scăzut de la 8,8%, în 2007, la 6,3% în 2014, în timp ce, în Statele Unite, scăderea a fost și mai mare: de la 33 %, la 22%, în aceeași perioadă de timp. Concomitent, pretenția consumatorilor de a avea pe produse o etichetă onestă, a crescut cu cca 18 %. Lu Ann Williams, Director la Innova Market Insights, a declarat: "Această cerere de etichetare curată, mai bine spus, onestă, a adus în prim-plan nevoia de etichetare clară, rezultând ambalaje mai simple, pentru o transparență maximă. Iar, industria trebuie să conceapă noi strategii de comunicare”   Dar, cât de curate sunt etichetele ”clean”?Potrivit sursei citate, consumatorii europeni vor alimente și etichete simple, fără ingrediente artificiale. Dar, în aceste condiții, companiilor le este greu să se diferențieze la raft, fără a a face apel la ”artificii”, inclusiv în modul de etichetare, fie el și ”clean”, după cum afirma David Jago, Directorului departamentului de Inovare al companiei Mintel. Adresându-se FoodNavigator, Jago a declarat că a observat înmulțirea pe rafturile europene a produselor etichetate drept ”clean label”, dar a observat și ambiguitatea termenilor ”clean” și ”natural”. De aceea, de exemplu, companiile preferă mai degrabă să eticheteze ”fără aditivi”, decât ”natural”. În plus, Jago a constatat și o tendință de aglomerare: ”Nu mai e același potențial de diferențiere, pentru că toata lumea a început să eticheteze clean sau natural. Iar, când ajungi la acest nivel de saturație, nimeni nu te mai crede!"Potrivit datelor Mintel, acum, expresia "fără aditivi" apare pe circa 16% -17% din toate produsele noi lansate la nivel global, în timp ce, în Europa, pe aproximativ o treime de produse noi. Problema însă este și mai delicată, în cazul produselor destinate copiilor. Oricum, directorul de la Mintel a constatat faptul că ”micii producători de alimente clean label s-au făcut băieți mari, trecâd de la joaca de pe alee, pe autostrada mainstream”. Cât privește mesajul, el a devenit din ce în ce mai pozitiv, inclusiv prin sublinierea provenienței ingredientelor naturale.Etichete simple și clare   "Consumatorul este mai interesat decât oricând înainte de ce ajunge în stomacul lui și de ce mănâncă membrii familiilor lor. În același timp, el petrece mai puțin timp la cumpărături, dar și la gătit. Este puțin contradictoriu,”, a continuat David Jago. "Asta înseamnă că trebuie să concepem etichete simple și clare. Mai știm că oamenii sunt motivați să citească informații despre coloranți, arome și conservanți. Știm, de asemenea, că există o mare neîncredere față de tot ce e artificial. Și, pentru că toată lumea vrea ingrediente naturale, companiile sunt forțate să își regândească mesajul general de pe etichetă (nu cel obligatoriu, reglementat de lege), pentru diferențierea produselor”. În ceea ce privește termenul de "clean label", care este în general considerat de industrie drept jargon, Jago a declarat  că ”în 2015, Mintel a revenit la o exprimare tradițională, ușor de înțeles, inclusiv informațiile privind ingredientele.”   Impact diversÎn raportul realizat de Ingredion, relevă faptul că, pentru consumatorii din Uniunea Europenă, o etichetă care să informeze clar despre ingrediente și lipsa aditivilor sau a ingredientelor "artificiale" este cel mai important considerent, atunci când cumpără alimente, la paritate cu criteriul prețului. Dar, în raportul ”Clean Label Europa”, Ingredion face precizarea clară că anumite ingrediente care pot descuraja consumatorii dintr-o țară europeană, ar putea avea un impact mult mai mic, în altă parte, și invers. Potrivit cercetării efectuată de Ingredion pe un eșantion de 2.800 de consumatori din Europa, 77% au spus că lista de ingrediente este "foarte sau destul de importantă", atunci când se face o achiziție; 86% au spus că prețul este determinant și doar 53% au nominalizat, ca importante, marca sau producătorul. "Prețul și lista de ingrediente sunt cele mai importante pentru consumatori", a declarat Janin Zippel, analist de marketing pentru afaceri al Wholesome Ingredion. ”De aceea, este clar că producătorii nu se pot baza pe brand. Oamenii vor trece lesne peste numele producătorului sau peste marcă, dacă, alături, pe raft, vor vedea un produs etichetat drept clean, la un preț convenabil”.   Ea a adaugat: "Când faci analiza, trebuie să te uiți în cerințele specifice ale fiecărei țări. De exemplu, cercetarea arată că, în timp ce extractul de drojdie este rareori pus la îndoială în Europa de Vest, acesta nu este acceptat în Turcia sau Rusia. În mod similar, acidul ascorbic este accept în Germania, dar nu prezintă încredere în Turcia. Ca note de raport, variabilele includ și alte ingrediente, inclusiv glutamatul monosodic. Pe de altă parte, elemente cheie, cum ar fi coloranții și arome naturale sunt aproape universal acceptate.”   Concluzionând în conformitate cu reglemenrile Uniunii Europene, Ghidul Ingredion afirmă răspicat: ”Informațiile trebuie să fie menționate corect și onest. Eticheta nu trebuie să inducă în eroare.” În același timp, se atrage atenția că, dacă pe raft se află un produs pe care scrie ”fără coloranți sau arome artificiale”, acest lucru  ar putea să îi determine pe consumatori să creadă că alte produse, care nu au o asemenea menționare, ar putea conține ingrediente și aditivi artificiali, chiar dacă nu ar fi adevărat și chiar dacă sunt etichetate corect, însă fără a menționa... ”fără”. Ca urmare, Ingredion consideră că mențiunea ”Fără aditivi” poate fi înșelătoare, în raport cu alte produse similare, astfel, intrându-se în zona concurenței neloiale! (Cf. FoodNavigator: "Clean label has become industry standard")

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2