Tehnologii

125

OPORTUNITĂȚII DE SPECIALIZARE: Agenda specialistului din Industria Cărnii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Stimați Parteneri,

Așa cum am constat cu ocazia primului eveniment http://www.fabricadecarne.ro/specialisti-din-industria-carnii-si-au-dat-intalnire-la-paris,  programul  dedicat specialiștilor din Industria Cărnii se bucură de popularitate. Astfel, vă invităm să luați parte la cea de-a doua manifestare, care va avea loc la IASI, în perioada 16-18 Aprile, sub denumirea de Soluții Complete, de la Rețete și Condimentație, la Membrane și Tratamente Termice.

 “Consumatorul cumpără cu ochii și revine după gust”   Aspectul unui produs în raft reprezintă suma deciziilor luate pe parcursul dezvoltării acestuia, începând cu rețete de fabricație, condimentație, coloranți, până la membrane și tratamente termice. Și dincolo de raft, un produs trebuie să își mețină pe cât posibil aspectul, până la consumarea sa integrală. Dacă acest lucru nu se întâmplă, consumatorul va evita recumpărarea. Lucrările care vor fi prezentate au ca scop informarea producătorilor asupra variantelor disponibile în ceea ce privește condimentația, coloranții, mebranele și tratamentele aplicate acestora, cât și modul corect de utilizare, pentru a obține rezultatul dorit. Astfel utilizând același produs prin manipularea parametrilor tehnologici, se pot obține rezultate diferite. De asemena, nu de puține ori, sunt și situațiile în care se poate obține un rezultat similar, dar prin înlocuirea ingredientelor sau a mebranelor, sau, prin modificarea unor parametri, se economisesc resurse importante. În speranța căa ne veți onora invitația, vă transmitem programul seminarului “Soluții Complete, de la Rețete și Condimentație, la Membrane și Tratamente Termice”  

Ziua 1, 16.04.2015:

  Ora 18.00                             Primire invitați, cazare Ora 19.30                             Masa de ”Bun venit!” Ziua 2, 17.04.2015 Ora 9.00 – 9.30 Primire/înregistrare invitați Ora 9.30 – 11.30                Lucrări seminar Ora 11.30 - 12.00               Pauză cafea Ora 12.00 – 14.00              Lucrări seminar Ora 14.00 – 15.00              Masa de prânz Ora 15.00 – 16.30              Lucrări seminar Ora 16.30 – 18.30              Turul orașului Iași Ora 18.30 – 20.30              Program liber Ora 20.30 -  ………              Masa festivă  

Ziua 3, 18.04.2015:

  Ora 10.00 – 12.00              Lucrări seminar Ora 12.30 – 14.00              Masa „Rămas bun!”  

Rugăm să ne confirmați participarea dumneavoastră până la data de 20.03.2015, prin descărcarea formularului de înscriere, aici.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2