Stiri

143

Noi produse din carne reatestate "tradițional”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Șapte noi produse din zona Pleșcoiului, judeţul Buzău, au primit atestarea de produse tradiționale. Această recunoaștere la nivel național va permite protejarea acestor rețete transmise de demult. Este vorba despre cârnaţii de Pleşcoi cruzi şi uscaţi, micii de casă, pieptul de porc crud afumat, muşchiul ţărănesc crud-afumat, leberul de casă, toba de casă şi cârnaţii de casă afumaţi de porc. Toate aceste produse sunt realizate de o firmă din zona Pleşcoi-Berca, Județul Buzău, care le-a înregistrat recent în Registrul naţional al produselor tradiţionale. Cele șapte produse „vor beneficia de logo-ul Produs tradiţional românesc”, a declarat pentru Agerpres directorul Direcţiei Judeţene Agricole (DJA) Buzău, Marian Grigoraş. „În lucru se află noi documentaţii în vederea atestării pentru produse cum ar fi cârnaţi de Pleşcoi de la aceeaşi firmă din comuna Berca. Urmează să primim caiete de sarcini pentru bulionul din roșii de Buzău și covrigii de Buzău, dar și pentru soiuri de vin Tămâioasă de Pietroasele și Fetească neagră de Pietroasele”, precizează Daniela Stan, șef serviciu în cadrul DJA Buzău. Potrivit aceleiași surse, „noile norme europene privind indicația geografică au condus la creșterea investițiilor în produse tradiționale”. Totodată, a fost constatată și o mai mare exigență a producătorilor pentru a respecta rețetele transmise din generație în generație.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2