Stiri

144

Negro investește masiv în publicitate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Negro, o companie care în anii trecuți s-a remarcat din punct de vedere al promovării prin spot-uri publicitare, prin economia evidentă în producția propriu-zisă a imaginilor, a demarat un program de investiții care, măcar după numele pe care le-a atras, se dovedește a fi cât se poate de consistent.   Din punct de vedere al creației, campania pare să vrea să facă uitat clip-ul de 15 secunde făcut parcă pe un computer 256, cu o grafică de amator și cu o voce feminină care exclama strident, la final, ”Negro, Negro, Negro!” Măcar era reținută marca!   Ei, nu. De data aceasta au fost atrase nume arhicunoscute, cu box-office ridicat și cu priză la publicul low, puse să promoveze produsele Negro care sunt, știe toată lumea, de o calitate deosebită.   Deocamdată, în campania de relansare a mărcii, Negro a atras încă din toamna trecută pe imigranta italiană Patrizia Paglieri, remarcată într-o sub-producțiune comercială la Pro TV, și, mai nou, pe veșnica Andreea Marin și pe Cătălin Botezatu, fostul angajat de la APACA.   Aceștia apar în fel de fel de ipostaze, unii vorbind despre produsele Negro, în ansamblul lor, alții, despre icre ori somon afumat.   Campania prezentă vine însă după un spot excelent gândit dar, din păcate, foarte rar difuzat pe tv, în care se prezintă ironic modul de creștere a animalelor într-o fermă de porci, după care, la final, cei ai fermei se ospătează cu produse din pește marca Negro. (Spot-ul îl puteți viziona aici: https://www.youtube.com/watch?v=uwCKWrAm7Gs). Sperăm ca actuala campanie să își atingă scopul și urăm companiei Negro mult succes!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2