Repere

236

Negocieri româno-lituaniene pe teme de agroindustrie, la Kaunas

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrvit unei informări emise de MADR, o delegaţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Daniel Botănoiu a efectuat o vizită oficială la Kaunas, în Republica Lituania, în perioada 25-28 martie 2015. Vizita a avut loc ca urmare a invitaţiei doamnei Virginija Baltraitienė, ministrul Agriculturii din Lituania, pentru a participa la deschiderea celei de-a XX-a ediţii a expoziţiei internaţionale "Ką pasėsi... 2015", care s-a desfășurat la Universitatea Aleksandras Stulginskis.   În cadrul vizitei, au avut loc mai multe întâlniri oficiale, vizitarea târgului agricol, precum şi a unei exploataţii agricole. Astfel, joi, 26 martie 2015, secretarul de stat Daniel Botănoiu a avut o scurtă întrevedere cu Algirdas Butkevičius, Primul ministru al Lituaniei iar pe parcursul zilei s-a întâlnit cu preşedintele Camerei de Comerţ a Lituaniei, Andriejus Stančikas, dar şi cu ministrul Agriculturii din Lituania. Pe agenda reuniunilor bilaterale s-au regăsit subiecte precum noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, plăţile directe, comerţul cu cereale/oleaginoase şi cu legume-fructe din bazinul Mării Negre, în perspectiva identificării intereselor comune pe aceste teme. Totodată, s-au discutat aspecte legate de investiţiile din fondurile europene, pentru a împărtăşi experienţa celor două ţări în atragerea acestora.   Alte probleme cu impact asupra sectorului agricol din cele două ţări, precum taxa pe valoare adăugată la produsele alimentare şi embargoul impus de Federaţia Rusă asupra produselor agricole şi alimentare s-au regăsit pe agenda discuţiilor. Vineri, 27 martie 2015, secretarul de stat Daniel Botănoiu a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Institutului Naţional de Alimentaţie şi de evaluare a riscurilor de uz veterinar. Împreună cu aceştia, a vizitat o companie de procesare a cărnii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2