Stiri

128

Negocieri bilaterale România-Qatar

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, s-a întâlnit duminică, 24 mai 2015, la Doha, Qatar, cu omologul său, ministrul Mediului, Ahmad Al-Hemaidi, la sediul instituţiei. Discuţiile au urmaărit crearea unui cadru pentru realizarea unui memorandum de cooperare între România şi statul Qatar pentru iniţierea unor relaţii bilaterale în domeniul agriculturii.

Potrivit MADR, până în prezent nu a existat un acord privind relaţiile bilaterale în domeniul agriculturii iar viitorul acord va viza domeniile cercetării, al creșterii animalelor, al produselor vegetale, precum şi al horticulturii. "Având în vedere că în Qatar se importă circa 90% din produsele agroalimentare, comerţul poate reprezenta o soluţie pentru dezvoltarea relaiilor bilaterale. În cadrul discuţiilor de astăzi, a fost reiterată ideea că România va trimite primul său ataşat agricol la Doha, în vederea dezvoltării unui punct de intrare pentru regiunea Golfului pentru produsele agricole româneşti", a declarat Daniel Constantin.

Ministrul Mediului din Qatar a reînnoit invitaţia, acceptată de partea română, de a participa alături de agenţi economici la Târgul internaţional de agricultură din luna noiembrie, AGRITEQ 2015, care se va desfășura la Doha. În cadrul vizitei din 24 mai 2015, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a avut o întrevedere şi cu managementul companiei Hassan Food, interesată de investiţii şi comerţ, informează Agroazi.

Vizita ministrului Daniel Constantin este o componentă a unei delegaţii în Qatar şi Emiratele Arabe Unite, condusă de ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, între 23-25 mai 2015. Aceasta a fost organizată ca urmare a turneului realizat de Primul Ministru al României, Victor Ponta, în statele arabe din Golf, în perioada 30 aprilie — 5 mai 2015, având ca obiectiv principal o mai bună promovare a oportunităţilor de cooperare bilaterală, creşterea schimburilor comerciale, atragerea de capital investiţional străin în România, promovarea dialogului politico-diplomatic cu privire la evoluţiile de securitate din regiunea Orientului Mijlociu.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2