76

Negocieri Achim Irimescu-Claudiu Frânc și Eugen Gonțea

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a avut o întâlnire în 24 februarie 2016 cu preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, pentru discutarea listei de revendicări a acestora împreună cu cele ale Federaţiei Oierilor de Munte din România, reprezentată de președinte - Eugen Gonțea.   Între revendicările fermierilor se numără solicitarea de prorogare a termenului de transformare a asociaţiilor în cooperative sau grupuri de producători, până la modificarea  Legii 566/2004 privind cooperația agricolă, sens în care asociaţiile înfiinţate în baza OG 26/2000 pot continua solicitarea sprijinului financiar în calitate de fermieri activi.   O altă temă de discuție a crescătorilor de animale vizează sprijinul cuplat pentru zootehnie la specia ovine pentru anul 2016, dorindu-se exceptarea de la înscrierea în Registrul Genealogic. Ministrul Achim Irimescu a afirmat că este necesară consultarea Comisiei Europene pentru a vedea corespondenţa cu normele comunitare aplicabile, intenţia fiind aceea de a găsi o soluţie.   Între revendicările fermierilor se regăsesc şi plata imediată a plăților directe pe suprafață în luna martie 2016, urmate de acordarea Ajutoarelor Naționale Tranzitorii la Bovine – având în vedere caracterul decuplat al acestora, precum și soluții pentru acordarea de top-up din bugetul național la schema de ajutor temporar excepțional (sector lapte și carne de porc). În ce privește eliminarea taxei pe ambalaje ministrul Irimescu și-a reiterat întregul sprijin pentru continuarea discuțiilor cu Ministerul Mediului.   Pentru a veni în întâmpinarea fermierilor plătitori de impozit pe norma de venit s-a decis contactarea Ministerului Finanțelor Publice în sensul ca, acesta să fie colectat după încasarea plăților directe – 30 iunie.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2