110

Mondelēz vinde marca Philadelphia pentru cca. 3 miliarde de euro

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Americanii de la Mondelēz confirmă planurile de vânzare a mărcii de lactate Philadelphia. Decizia face parte dintr-un plan mai amplu al companiei de a se concentra pe businessul de snacksuri și de a se retrage din alte categorii alimentare, o mutare care se estimează că va genera venituri de 3 miliarde de euro. Cei de la Mondelēz au cooptat în acest proces și două dintre cele mai renumite bănci americane, JPMorgan și GoldMan Sachs, informează Progresiv.   Compania Mondelēz a fost creată în 2012, după desprinderea de gigantul american Kraft, care ulterior a fuzionat cu Heinz. Astfel, drepturile de proprietate asupra mărcilor alimentare și de brânzeturi, inclusiv Philadelphia, din Canada și SUA au rămas companiei Kraft, iar Mondelēz a preluat drepturile asupra Philadelphia în partea continentală a Europei, inclusiv în Marea Britanie. Unul dintre scenariile vehiculate de analiști este chiar cel în care Heinz recumpără drepturile asupra brandului Philadephia în Europa, însă compania nu a comentat până la acest moment pe această temă. Chiar dacă această opțiune iese din calcul, există deja o listă de alți potențiali cumpărători care s-au arătat deja interesați de achiziție, printre aceștia gigantul francez Lactalis, dar și câteva fonduri de investiții ca Advent International și Carlyle.   Zvonuri cu privire la vânzarea produselor lactate și de băcănie din Europa ale Mondelēz au apărut încă de anul trecut, din luna septembrie, când compania decisese formarea unei divizii de business separate de cea de snacksuri. La momentul acela, CEO-ul companiei, Irene Rosenfield, a declarat că nu există planuri imediate de vânzare acestei divizii, în ciuda presiunii puse pe companie de a genera lichidități ca urmare a mai multor voci din presa amerciană care scriau despre cele nouă trimestre consecutive de scăderi înregistrate de companie.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2