Stiri

106

Micii fermieri trebuie să se asocieze urgent

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Micii fermieri din România vor avea numai de câştigat dacă se vor asocia, dacă vor fi organizaţi, a declarat, pentru AGERPRES, Kanayo F. Nwanze, preşedintele Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă /IFAD/, cu ocazia Consiliului Guvernatorilor de la Roma. 'Pentru România este important să se creeze politica de a încuraja parteneriatele în agricultură. Afacerile deţinute de către micii fermieri sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică şi socială a comunităţii atât la nivel global, cât şi regional (...) Pot spune că dacă fermierii sunt uniţi vor câştiga, dacă sunt dezbinaţi nu vor avea decât de pierdut. Cred că în România este nevoie ca micii fermieri să fie organizaţi. Numai aşa pot fi mai puternici. România este membru al IFAD şi oricând va fi nevoie va primi ajutorul nostru', a afirmat Nwanze. Oficialul IFAD a apreciat, totodată, că domeniul agriculturii reprezintă un punct important în dezvoltarea comunităţilor şi un model prin care pot fi create locuri de muncă viabile. 'Agricultura este o întreprindere, o afacere, fiind evaluată ca activitate economică. Agricultura nu mai este demult ceva care generează hrană, ci este necesară pentru a încuraja crearea de locuri de muncă, pentru a pune bani în buzunarele celor care lucrează în domeniu. Punctul central îl reprezintă dezvoltarea', a spus preşedintele IFAD. Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/, la finele anului 2013 în România existau 860.000 de fermieri în zona de subzistenţă. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat că fermele de subzistenţă din România vor beneficia de 150 milioane de euro pentru investiţii prin viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, suma de 15.000 de euro pe proiect urmând să fie destinată trecerii acestor ferme în zona de producţie pentru piaţă. PNDR 2014-2020 conţine 14 măsuri ce vizează dezvoltarea rurală în România, ţinând seama atât de realităţile socio-economice ale ţării şi implicit ale spaţiului rural, cât şi de Politica Agricolă Comună (PAC 2020). Creşterea competitivităţii sectorului agricol reprezintă unul dintre obiectivele generale ale PNDR 2014-2020 în condiţiile în care în sectorul agricol valoarea medie a productivităţii muncii în agricultură este de 4.328 euro/persoană faţă de media europeană de 14.967 euro/persoană în anul 2012. Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru România dispune de o alocare financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de euro. Conform datelor oficiale ale Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, IFAD a pus la dispoziţie, în ultimii zeci de ani, la nivel global, fonduri de peste 15 miliarde de dolari pentru finanţarea directă a proiectelor agricole din zonele rurale sărace, prin împrumuturi şi granturi. În România, IFAD a finanţat până în prezent un singur proiect, destinat dezvoltării rurale a Munţilor Apuseni. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 31,5 milioane de dolari, din care 16,5 milioane de dolari au provenit din fondurile organizaţiei internaţionale. Iniţativa, parafată la Roma în anul 1999, s-a derulat pe durata a cinci ani şi a adus beneficii unui număr de 6.500 de gospodării din zonă. Eligibile au fost toate judeţele din zona Munţilor Apuseni şi localităţile Cugir, Pianu, Şugag şi Săsciori, precum şi localităţi din judeţul Hunedoara. Costurile considerate eligibile pentru finanţare în cadrul proiectului au fost reprezentate de achiziţionarea de maşini, utilaje, instalaţii pentru prelucrarea produselor agricole, agroturism şi alte servicii, cumpărarea de animale, construcţii de adăposturi pentru animale. IFAD este agenţia specializată a Naţiunilor Unite, fondată în anul 1977 ca un organism internaţional financiar multilateral, conform deciziei Conferinţei Mondiale pentru Alimentaţie din anul 1974. Fondul, finanţat din donaţiile benevole ale tuturor celor 167 de ţări-membre, contribuţii speciale, intrări provenite din rambursările împrumuturilor eliberate anterior şi veniturile investiţionale, se dedică acţiunilor de eradicare a foametei şi a sărăciei în mediul rural în ţările în curs de dezvoltare. În perioada 17-20 februarie are loc la Roma cea de-a 37-a Conferinţă a Consiliului Guvernatorilor IFAD. Cu aceeaşi ocazie s-a desfăşurat şi a 5-a Reuniune a Fermierilor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2