Repere

227

Meat & Milk 2017 se bucură de prestigioase, numeroase și reale parteneriate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cea de-a VI-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk, cel mai important eveniment anual din seria manifestărilor de profil din România și care își va deschide lucrările peste numai o săptămână, se bucură de susținerea și parteneriatul celor mai prestigioase companii din țară și străinătate, care, alături de alte zeci de companii înscrise pentru a-și trimite reprezentanții ca simplii participanți, precum și alături de fermierii care vor fi prezenți în sălile de ședințe, și-au anunțat o consistentă prezență în toate secțiunile.   Lista de moment a parteneriatelor încheiate de agenția infoGROUP Media Invest și revista Meat.Milk., în calitate de organizatori, se prezintă astfel:   PARTENER PLATINUM   Cris-Tim Unul dintre liderii de necontestat ai Industriei de procesare a cărnii din România, Cris-Tim împlinește în acest an 25 de activitate pe care îi va sărbători, inclusiv prin participarea la Meat & Milk 2017, în calitate de Partener Platinum.   PARTENERI GOLD   EVW Holding EVW Holding este dealer DAF, Isuzu, Tatra și VDL Bus & Coach în România, oferind servicii integrate clienţilor transportatori. La eveniment, participarea va fi concretizată în susținerea de către domnul Ștefan Vâju, a unei prezentări în Ședința generală din 25 mai.   Romanian Business Consult  Romanian Business Consult este principalul furnizor și integrator de soluții IT pentru retail și industria alimentara, fiind partener de încredere pentru companiile de logistică, distribuție și productie industrială, care doresc să-și optimizeze afacerile.   PARTENERI SILVER   Tetra Pak Liderul mondial al tehnologiilor de procesare și ambalare a laptelui, Tetra Pak, participa din nou la Meat & Milk, urmând să își expună cele mai noi oferte la standul pe care îl va avea amenajat în secțiunea B2B-Expo.   Net Brinel Companie de top de pe piața soluțiilor IT pentru managementul și eficientizarea afacerilor, Net Brinel va expune în cadrul secțiunii B2B-Expo, iar un reprezentant al companiei va susține o comunicare în Workshop-ul Carne, din ziua de 25 mai. Auto Frigo Center Unul dintre liderii naționali ai sistemelor de transport frigotehnice, Auto Frigo Center își prezintă oferta de produse și servicii la standul din zona B2B-Expo. În Ședința generală din 26 mai, un specialist al companiei va detalia activitatea și produsele companiei.   PARTENERI   Adisseo Adisseo este unul dintre experţii mondiali lideri în producţia de aditivi furajeri. Grupul deţine 7 centre de cercetare şi tehnologie şi platforme de producţie în Europa şi China pentru fabricarea şi comercializarea de aditivi furajeri, pe care le va expune în secțiunea B2B-Expo.   Agricola Internațional Bacău Lider al produselor din carne crud-uscate și unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața integrată a produselor din carne de pasăre, Agricola Internațional Bacău își va expune produsele premium la standul amenajat în zona B2B-Expo.   Agro Input Distribution Firmă de prestigiu din domeniul imputurilor pentru activitățile de fermă, Agro Input Distribution va prezenta la standul din secțiunea B2B-Expo cele mai eficiente formule și inputuri destinate nutriției animalelor.   Albalact Parte a grupului Lactalis, Albalact este liderul național al Industriei românești de procesare a laptelui. Participant tradițional la Meat & Milk, Albalact își expune și în acest an cele mai bune produse, în Secțiunea B2B-Expo.   Allflex România Allflex Group este lider mondial pe piața sistemelor de identificare pentru animale. La rândul său, prezența Allflex România își va prezenta produsele în secțiunea Movie.   Aliat AutoAliat Auto-Centru Autorizat de vânzări și service Mercedes-Benz și singurul service autorizat pentru limuzine Maybach, va fi prezent în secțiunea B2B-Expo, urmând să-și prezinte oferta de auto-utilitare Mercedes, dar și oferta de limuzine cu aceeași marcă.   Angst Liderul de necontestat al calității produselor și preparatelor din carne își prezintă și în acest an produsele Premium fabricate la Angst și la Salsi, la standul pe care îl are amenajat în secțiunea B2B-Expo. Biotrend Plus La participarea din acest an, Biotrend Plus își va expune produsele din domeniul sănătății animalelor și siguranței alimentare în secțiunea B2B-Expo. Detalii despre acestea vor fi oferite și în prezentările din workshop-urile Carne și Lapte din ziua de 25 mai.   Carrefour România Unul dintre cele mai mari lanțuri din România, Carrefour, este prezentă și în acest an la conferința Meat & Milk, fiind reprezentată atât în workshop-ul LAPTE din 25 mai, cât și la Masa rotundă din 26 mai, de domnul Florin Căpățână.   Chr. Hansen Liderul mondial în producția și furnizarea ingredientelor naturale pentru Industria alimentară, Chr. Hansen își va concretiza prezența expunând la standul propriu din cadrul secțiunii B2B-Expo, cele mai performante soluții tehnologice.   CMC Grup Brocker de Asigurare Unul dintre liderii pieței asigurărilor de risc, CMC Grup Brocker de Asigurare este reprezentată de domnul Marius Maier-Manager General, care va susține o comunicare în Ședința Generală din ziua de 25 mai.   Comagrimpex Nume de referință în rândul furnizorilor de tehnologii de procesare pentru Industria alimentară, Comagrimpex își va prezenta ultima ofertă de produse și servicii în Workshop-ul LAPTE din ziua de 25 mai.   CSB System Companie de prestigiu în domeniul IT, CSB System este prezentă în secțiunea Movie din Ședința generală din ziua de 25, precum și în Workshop-ul CARNE, din aceeași zi, urmând a-și prezenta cele mai noi produse și servicii.   Debitron Termo Partener pentru diferite firme din Germania Danemarca, Austria și Cehia, debitron Termo își va prezenta soluțiile de echilibrare, reglare, control, măsură, detecție, filtrare, tranfer termic etc. în secțiunea B2B-Expo. Della Toffola Group Producător italian de tehnologii de ambalare destinate industriei alimentare, Della Toffola își va prezenta soluțiile tehnologice destinate ambalării produselor lactate în Workshop-ul LAPTE, din ziua de 25 mai.   FGCR-IFN La standul pe care îl va avea amenajat în secțiunea B2B-Expo, FGCR-IFN SA își va prezenta soluțiile de finanțare și garantare a creditelor destinate dezvoltării afacerilor din agro-industrie.   Godac Carmangerie Firmă ilfoveană de procesare a cărnii, caracterizată prin calitatea deosebită a produselor, Carmangeria Godac este Partener Mic dejun al evenimentului, oferind participanților produsele sale pentru a fi degustate.   Holland Dairy House Grupul Holland Dairy House colaborează un grup de 14 companii olandeze care își desfășoară activitatea în domeniul producerii și procesării laptelui. Specialiștii olandezi vor susține o comunicare în Workshop-ul Lapte, din ziua de 25 mai, urmând a fi proiectat și un film de prezentare în secțiunea Movie Meat & Milk.   Inaq Consulting Companie de prestigiu de pe piața Certificărilor, Inaq Consulting și-a centrat activitatea pe acordarea de certificări Global GAP și IFS. În Ședința generală din ziua de 25 mai, Ionuț Nache-Director General, va susține o comunicare.   Legra Impex Unul dintre cei mai mari furnizori de tenologii de procesare pentru Industria alimentară din România, Legra Impex își va prezenta produsele în secțiunea Movie, prin proiectarea a câte două filme în cele două Ședințe generale. Mirdatod Singurul procesator de lapte din România cu acționariat și capital 100 % românesc, care deține o certificare europeană pentru un produs (Telemeaua de Ibănești), își va prezenta produsele lactate la standul amenajat în secțiunea B2B-Expo.   Oxigenic UVC Solutions Specializată în furnizarea de tehnologii de igienă și purificare a aerului intra-uzinal, Oxigenic UVC Solutions își va prezenta oferta în Ședința generală din 26 mai, la standul din secțiunea B2B-Expo și în secțiunea Movie din 26 mai.   Rota Guido De peste 40 de ani în slujba zootehniei şi protecţiei mediului înconjurător, Rota Guido reprezintă partenerul ideal pentru oricine doreşte să investească în domeniul zootehniei, oferind propuneri şi soluţii inovatoare, concepute spre a asigura bunăstarea animalelor.   Sergiana Nume de referință în industria de procesare a cărnii din România, Sergiana își va expune cele mai bune produse la standul B2B-Expo, prezentându-și activitatea și în secțiunea Movie.   Sudpack Companie de referință în domeniul tehnologiilor de ambalare a produselor din carne, Sudpack își va prezenta ultimele tehnologii în Workshop-ul CARNE din ziua de 25 mai.   Synerlink Jucător global pe piața tehnologiilor de ambalare, Synerlink își va prezenta cele mai noi soluții destinate ambalării lactatelor, în Workshop-ul LAPTE din ziua de 25 mai.   Testo Testo România este parte a companiei Testo din Germania, lider mondial în domeniul tehnologiei de măsurare portabile și staționare. Compania își va prezenta produsele în secțiunea B2B-Expo.   Pe ultima ”sută de metri”, lista rămâne deschisă. Detalii și înscrieri pe www.meat-milk.ro/conferinta.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2