Stiri

120

Măsura 215 a fost reactivată

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va deschide în perioada următoare o nouă sesiune de depunere a cererilor de ajutor financiar pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor (suine şi păsări), informează, joi, instituţia. În luna decembrie 2013, au fost efectuate plăţile pentru cererile depuse în sesiunea I - pachetul a) - porcine, în valoare de 312,241 milioane de lei (70,253 milioane de euro). În ceea ce priveşte plata pentru pachetul b) - păsări, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) estimează că plăţile se vor efectua în perioada aprilie - mai 2014, pentru prima sesiune de depunere, valoarea estimată a acestora fiind de 80 milioane de euro. În urma unei analize realizată împreună experţii Comisiei Europene, reprezentanţii MADR au identificat posibilitatea de a permite fermierilor care nu au reuşit să acceseze acest ajutor să poată beneficia de aceste plăţi compensatorii. Sprijinul se va acorda doar pentru angajamente voluntare luate de fermieri care depăşesc cerinţele minime impuse pentru bunăstarea animalelor (suine şi păsări). În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii vor trebui să respecte şi standardele de eco-condiţionalitate (SMR) aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei. MADR subliniază că, în cadrul acestei măsuri, este exclus sprijinul pentru investiţii. Beneficiarii eligibili sunt exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a porcinelor şi a păsărilor autorizate sanitar veterinar şi exploataţiile comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcinelor, care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor, în conformitate cu art. 40 din Regulamentul CE nr. 1698/2005. 'Este o nouă oportunitate pentru crescătorii de animale să beneficieze de acest sprijin financiar important pentru realizarea unor producţii competitive şi de înaltă calitate. În toată această perioadă am căutat soluţii pentru a identifica resursele financiare necesare şi mă bucur că, astfel, reuşim să răspundem la solicitările fermierilor şi să oferim din nou o măsură de sprijin care s-a bucurat de un real succes', a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Încă din Campania 2012, fermierii au avut posibilitatea accesării acestei măsuri prevăzute în Axa II a PNDR 2007 - 2013. Plafonul alocat acestei măsuri a fost suplimentat prin decizia Comisiei Europene la sfârşitul lunii noiembrie 2013, fiind în prezent de 372,88 milioane de euro, aferent cererilor depuse începând cu anul 2012 şi până la sfârşitul actualei perioade de programare. Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurile adiţionale suportate de fermieri. Plata se va face în întregime către fermier.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2