Săptămâna trecută, cu pompă ușor reținută dar amplificată de emisiunile de știri, Consiliul Concurenței a lansat Monitorul Prețurilor. Bogdan Chirițoiu, dirigiuitorul instituției mai sus amintite, a afirmat cu această ocazie că site-ul reprezintă un fel de imbold dat transparenței actului de comerț și, desigur, un instrument mai mult decât binevenit pentru consumatori. Probabil.   Dar, cine câștigă, cine pierde? Întrebăm asta, pentru că, personal, acest Monitor ni se pare o mare perfidie și, iată de ce:   E foarte drept că, dacă totul va merge bine și programul se va extinde la nivel național, consumatorii vor putea vedea dintr-o ochire care sunt hipermarket-urile care au cele mai mici prețuri la produsele alimentare. Trecem peste faptul că, deocamdată, pe site nu sunt decât nume generice de produse (brânză, carne, pateu, iaurt), și foarte rar nume ale unor mărci, gândind că lista va fi completată cu timpul. Însă, odată cu intrarea pe acest site, un gând la fel de perfid ne-a cuprins: Nu, cumva, marii câștigători sunt tot retailerii? Adică, nu cumva, sub masca unui instrument util oferit clienților, Monitorul Prețurilor nu este altceva decât un foarte eficient instrument de presiune asupra furnizorilor? Personal, suntem convinși că așa e.   De aceea, ni s-a părut ilar faptul că, inițial, unele lanțuri de magazine s-au arătat reticente la a intra în program, asta amintindu-ne de fata care se dă vergină la măritiș, chiar dacă prin așternutul ei trecuse Regimentul 3 Roșiori. Una dintre cauzele invocate de mofturoase ar fi fost aceea că un consumator s-ar putea să nu mai meargă la magazinul lor, ci va merge acolo unde e mai ieftin. Puțin probabil; dacă stai în Balta Albă, nu o să bați Bucureștiul până în Chitila, ca să economisești 3 lei. La fel de neserioasă și cauza potrivit căreia concurența ar fi în permanență la curent cu prețurile dintr-un hipermarket sau altul. Aiurea! Adică, vreți să spuneți că un achizitor nu știe ce prețuri negociază alții? Ba știu foarte bine, că informația circulă și în rândul lor. Așa că mofturile de început ale fetelor (aproape) mari, din retail, nu le punem decât pe seama unui ”joc de scenă”. În fine.   De fapt, acest Monitor le va da posibilitatea acelorași achizitori ca, în momentul negocierii unor noi contracte să pună o presiune și mai mare pe furnizori: ”Vedeți cu cât vând ăia? Trebuie să lăsați din preț!” Ba, mai mult, nu doar că firmele vor fi presate o dată în plus și cu argumente solide, să vândă și mai ieftin decât o fac, dar, concomitent, va acționa și presiunea mărfurilor private label care, după cum se știe, au cele mai mici prețuri și, de regulă, cea mai proastă calitate. Și, iată cum, în viitorul apropiat, marile lanțuri de magazine vor ajunge să-și atingă obiectivul declarat acum cinci-șase ani, adică acela ca pe piața românească a produselor alimentare, cota de private label să fie de cel puțin 60 %.   Așadar, cine pierde? Păi, pierd firmele furnizoare. Alături de ele, pierd și consumatorii care, da, vor avea mai multă marfă ieftină la raft, dar vor avea o marfă de și mai proastă calitate. Și, cine câștigă? Marele retail. El este cel care va profita din plin de pe urma extinderii viitoare a acestui Monitor. De aceea, considerăm că Monitorul Prețurilor este o mare perfidie, iar efectele lui, pe termen lung, vor fi extrem de negative, atât pentru producătorii de alimente, cât și, dacă mergem în jos, ”pe lanț”, pentru fermieri. Cât despre marile magazine, să nu se mai dea chiar atât de onorabile, că știm bine că, mai degrabă, imaginea lor, ca valoare, e pe undeva pe lângă Moana Pozzi ori Sarah Young.