Din când în când, atunci când are răgaz după zilele chinuitoare de muncă și, mai ales, după chinul gândurilor, câte un fermier își varsă oful, întrebând: ”Oare, câte ferme de animale se vor închide?” Întreabă pentru că vede că nu primește ajutor așa cum ar vrea sau, măcar, proporțional, cum primesc alții, din alte țări.

Întreabă pentru că, luat de grijile fiecărei zile, nu e chiar pus la punct cu ultimele vești și, mai ales, nu știe aproape deloc ce se întâmplă în lume. Din cauza asta, nici nu prea înțelege că tot ce se întâmplă în lume îl privește direct. El, săracul fermier român, a rămas cu mentalitatea aia veche, care îl face să vadă doar ce e aproape, nu mai departe. Și nu e bine.

Nu e bine, pentru că nu cunoaște ce sunt alea ”Fork to Fork”, ”Gree Deal”, ”Programul european anticancer” sau cine știe ce altă strategie europeană. Le ia la grămadă, le dă la gunoi și strigă ce-l doare: ”-Băăă, când dai subvenția?” Însă, el nici măcar nu bagă de seamă că totul, absolut totul e făcut ca să primească din ce în ce mai puțin, tocmai ca să producă mai puțin.

Săracul, nici nu își dă seama că asta nu e o chestie care să țină de vechiul parlament, de cel de acum sau de cel viitor, nici de guvernele din trecut sau din viitor, ci de o strategie clară: În lume trebuie să se producă mai puțină carne și mai puțin lapte, iar activitatea zootehnică trebuie redusă.

Din păcate, așa e. Zootehniștii nu mai au multe șanse de scăpare. Iată, condițiile de mediu impun restrângerea activității. Deși, din dieta omului, proteina animală nu trebuie să lipsească și nici nu va fi exclusă, ea trebuie restrânsă drastic. Cam peste zece ani, carnea va deveni aproape un lux, la fel și brânzeturile, laptele fiind accesibil pe mai departe copiilor.

Oamenii, mai degrabă, se vor furaja, apelând la diete vegane, vegetariene, cel mult, flexitariene, dar consumul de carne și de lactate se va diminua, fie că vrem, fie că nu, fie că e bine, fie că nu. Sistemele de finanțare ale fermierilor se vor restrânge și, peste doar câțiva ani, vor dispărea la nivel european.

Creșterea animalelor, sectorul de procesare, etichetarea, comercializarea, publicitatea și marketingul alimentelor de origine animală, condițiile de reciclare ale resturilor alimentare dar și ale ambalajelor vor deveni într-atât de restrictive, încât puțini fermeri și puține companii vor rezista activând în această zonă.

În plus, deși Uniunea Europeană clamează o alimentație din ce în ce mai sănătoasă, portițele din tratatele de liber-schimb cu zone geografice terțe vor apăsa o dată în plus sectorul agroalimentar european, bazat pe proteina animală. Iar, cine se miră acum de carnea obținută prin inginerie tisulară, să nu aibă nicio grijă. Într-un anumit viitor, mai apropiat decât se crede, va deveni domninantă.

Din partea cealaltă, a laptelui, schimbarea majoră aproape că s-a petrecut. Ca studiu de caz, luați marca Silk. Vedeți cine e proprietarul și ce produse se comercializează sub această marcă, pentru a înțelege că acela care nu se va adapta, va dispărea de pe piață.