Stiri

128

Lidl va deschide încă un magazin în București

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea unui magazin în București, în data de 28 septembrie, reţeaua sa din România ajungând astfel la 212 magazine. Noua unitate este situată pe Strada Săvinești, Nr. 2, iar, odată cu deschiderea sa, vor fi create aproximativ 20 de noi locuri de muncă.   Magazinul va avea o suprafață de peste 1600 m² și peste 70 de locuri de parcare. Orarul de funcționare a noii unități va fi următorul: între 7:00 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 08:00 și 21:00.   Procesul de construcție a noului magazin se află în linie cu demersul companiei spre sustenabilitate, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, alături de noul sediu central Lidl din București și de centrul logistic de la Lugoj, procesul de execuție a noului magazin se aliniază trendului de dezvoltare imobiliară durabilă, care se încadrează în standardele europene.   Deschiderea noului magazin îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienții vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl.   Inaugurarea magazinului din București continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în România.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2