Stiri

106

Liber la credite pentru fermieri!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Banca Comercială Română (BCR) oferă fermierilor posibilitatea de a obţine în avans credite de până la 90% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA, iar rambursarea creditului, atât principalul, cât şi dobânzile aferente, se poate face într-o singură tranşă, la scadenţă. Subvenţiile se acordă în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) 2014 cu dobânzi care nu depăşesc ROBOR 6M + maxim 4% pe an cât şi comisioane aferente creditului de maximum 1% pe an. ‘Pentru a simplifica procesul de acordare a acestor credite pentru fermierii care încep deja pregătirea culturilor de toamnă, BCR a redus termenul de acordare a banilor, până la maximum trei zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei. Totodată, un alt avantaj major adus produsului faţă de programul anterior este eliminarea obligativităţii de prezentare a unor garanţii suplimentare în cazul creditelor de până la 300.000 de lei, în afara cesiunii în favoarea băncii a subvenţiei pe care o au de încasat de la APIA. De asemenea, specifică acestor credite este posibilitatea rambursării împrumutului într-o singură tranşă, la scadenţă, din încasarea subvenţiei, fără perceperea lunară a dobânzilor. Astfel, agricultorii sunt scutiţi de plata lunară a dobânzilor pe parcursul perioadei de creditare, putând astfel folosi resursele financiare proprii, cu scopul reinvestirii acestora, în vederea îmbunătăţirii şi creşterii suprafeţei cultivate’, a declarat Magda Săndulescu, director executiv Managementul Segmentelor Retail, BCR. BCR oferă aceste împrumuturi producătorilor agricoli, persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice care prezintă adeverinţa de înregistrare fermier emisă de APIA, prin care se confirmă eligibilitatea acestora la obţinerea finanţării. Beneficiarii de subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit. Mai multe, pe www.agerpres.ro

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2