Stiri

157

La IFFA 2019, expozanții vor miza pe tehnologii de ultimă generație

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În ziua de miercuri, 13 decembrie, la Viena, în organizarea oficialilor de la Messe Frankfurt, a avut loc o întâlnire informală cu jurnaliștii de specialitate din țările riverane Dunării. La eveniment, au participat jurnaliști din presa specializata din Germania, Cehia, Austria, Ungaria, Serbia, Bulgaria și România.   În cadrul întâlnirii, doamna Dominique Ewert-Leitung Marketingkommunikation Technology, a prezentat stadiul de organizare al celui mai mare eveniment mondial dedicat industriei de procesare a cărnii, IFFA, târg care, în anul 2019, va sărbători 70 de ani de existență.   Prezentând activitatea Messe Frankfurt, doamna Ewert a subliniat faptul că, la finalul anului 2017, cifra de afaceri a acestei companii, pe drept cuvânt cea mai mare din lume, din domeniul său de activitate, a fost de 669 de milioane de euro, organizând târguri și expoziții în zone cheie din punct de vedere economic: Frankfurt, Chicago, Buenos Aires, Johannesburg, Istanbul, Moscova, Teheran, Shanghai, Shenzen etc.   Pentru a ilustra dimensiunea activității, să amintim că, doar anul trecut, prin intermediul Messe Frankfurt au expus peste 94.000 de companii din întreaga lume, iar târgurile organizate au adus la standuri peste 4,4 milioane de vizitatori.   În prezentarea IFFA 2019, Doamna Dominique Ewert a informat jurnalștii prezenți că târgul va avea următoarele mari secțiuni: Optimizarea producției, Siguranță alimentară, Utilizarea resurselor, Inovație, precum și evenimentele conexe:simpozioane, conferințe, etc.   La rândul său, doamna Margret Menzel, reprezentanta VDMA, cea mai mare asociație a producătorilor de mașini și utilaje din domaniul industriei alimentare, a subliniat faptul că tehnologiile care vor fi expuse vor pune accentul pe durabilitate și, mai ales, pe dezvoltarea conceptului Industry 4.0, pentru a face trecerea la ”Fabrica inteligentă”, adică, la digitalizarea completă a proceselor și la interconectarea acestora într-un sistem unic.   Amintindu-vă că, până în prezent, la IFFA 2019 și-au anunțat deja participarea peste 1.000 de companii din 54 de țări, să vă reamintim și faptul că evenimentul va avea loc în perioada 4-9 mai, în uriașele spații expoziționale de la Messe Frankurt, acela care se mândrește cu faptul că, în numai doi ani, a reconstruit de la 0 Hala 12, care, acum, este pusă le dispoziția companiilor și a vizitatorilor, fiind nu doar cea mai modernă hală a târgului, ci și una dintre cele mai moderne din lume. (Ilie Stoian-Corespondență de la Viena, 13 decembrie 2018)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2