Stiri

112

La Guvern a fost prezentată Strategia agroalimentară 2020-2030

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Strategia sectorului agroalimentar pentru perioada 2020 – 2030  a fost prezentata miercuri în Guvern, principalul obiectiv fiind cel de a asigura auto-consumul la majoritatea produselor agroalimentare, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la un eveniment de profil, potrivit Agerpres.   ‘Trebuie să recunosc că este strategia pregătită de Guvernul anterior, dar sper, în primul rând, că este o strategie a sectorului şi nu are decât scopul de a stabili clar nişte obiective care să fie atinse de agricultura României. (…).   Este greu să discutăm de partea financiară a acestei strategii; ea urmăreşte doar nişte traiectorii pe care sectorul agroalimentar trebuie să le urmărească. Având în vedere perioada, 2020 – 2030, nu putem vorbi nici măcar de partea de finanţare europeană. Dacă pe perioada 2014 – 2020 avem clare cifrele, respectiv 20 de miliarde de euro din bani europeni pentru agricultură, la care se mai adaugă 5 – 6 miliarde de euro din bani naţionali, din păcate nu pot să spun finanţarea pe această strategie pentru că nu ştim ce politică va fi pe perioada 2020 – 2030’, a spus Irimescu.   În opinia şefului MADR, principalele obiective ale fiecărui sector agricol sunt de a reuşi să asigure auto-consumul sau producţia necesară asigurării consumului populaţiei la majoritatea produselor agroalimentare, în condiţiile în care România a fost importator net ani de zile.   ‘Ştiţi că, ani de zile, România a fost net importatoare. Au fost 2 – 3 ani în care am reuşit să depăşim cu puţin importurile, dar vestea proastă este că în 2015 am revenit pe negativ cu câteva sute de milioane de euro. Nu este o diferenţă mare, dar nu poate să ne bucure când vorbim de decenii de potenţialul agriculturii româneşti. Dacă România ar reuşi să asigure securitatea alimentară, iar populaţia să consume produse româneşti în cea mai mare parte, fiţi convinşi că ar fi sectoare unde exporturile ar lua avânt foarte puternic. Acum există o dezvoltare neuniformă a sectorului, sunt sectoare care s-au dezvoltat foarte bine, aşa cum este sectorul vinului şi România a început să crească serios exporturile, chiar dacă în România se consumă vinuri de mai puţină calitate’, a explicat ministrul Agriculturii.   Întrebat dacă strategia pentru sectorul agroalimentar pe perioada 2020 – 2030 ar putea fi aplicată şi implementată de viitorul Guvern, Irimescu a spus: ‘Sper din tot sufletul, indiferent de ce culoare politică va avea viitorul Guvern’.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2