Tehnologii

164

La 1 iulie se deschide Măsura pentru marketingul produselor agroalimentare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Daniel Constantin a anunțat că de la 1 iulie se deschid alte șase măsuri de finanțare din noul PNDR: "Vom deschide măsura 4.1a. O altă măsură pe care o deschidem este sprijin pentru procesarea și marketingul produselor agricole, cu o alocare de 143 de milioane de euro. Trebuie să menționez că, din această sumă, o parte va fi destinată zonei montane. Este o zonă extrem de importantă din cauza vulnerabilității. Riscul de depopulare, riscul de a nu comercializa, valorifica produsele din zona respectivă ne-au făcut să mergem cu o alocare separată. Așa ne asigurăm că sunt sume care merg pentru dezvoltarea zonei.

  Așadar, din 143 de milioane de euro, 28 de milioane de euro vor fi dedicate, doar în anul 2015, investițiilor din zona montană. Acum deschidem măsura pentru irigații, cu o valoare de 435 milioane de euro și aici ne referim atât la contribuția europeană, cât și de la bugetul de stat. Din păcate, avem deja instalată seceta în aumite zone din țară, iar lipsa investițiilor în irigații este mult mai vizibilă. Din 2012 până în prezent, s-au semnat contracte de 140 de milioane de euro pentru irigații, pe fostul PNDR, și sunt în implementare, spune Daniel Constantin.   Șeful Agriculturii românești apreciază că în 2-3 ani va fi reabilitată infrastructura secundară de irigații. Una dintre măsurile așteptate de fermieri este  6.3 – sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, cu o alocare de 72 de milioane de euro. Din această sumă, 22 de milioane de euro vor fi destinate zonei montane. În fostul PNDR, măsura finanța fermele de subzistență. În perioada 2007-2013 s-au cheltuit peste 400 de milioane de euro pentru a da fiecărei exploatații un sprijin de 1.500 de euro, cu condiția să producă pentru piață.   În această categorie intră 10.000 de fermieri români. Alte două măsuri care vor fi deschise  pe 1 iulie sunt: 6.2 – sprijin pentru înființare de activități neagricole, cu o alocare de 44 de milioane de euro și măsura 6.4 – investiții în crearea și dezvoltarea de activități nonagricole, cu o alocare de 57 de milioane de euro. Celelalte măsuri din PNDR vor fi lansate în lunile august și septembrie, susține Daniel Constantin. Unele măsuri au fost amânate pentru că se mai fac contractări pe vechiul PNDR. În urmă cu câteva săptămâni, am adus la București 140 de primari care vor semna contracte de finanțare pe fosta măsură 125 sau 322, investiții  în zona de infrastructură agricolă.   O problemă sensibilă a fostului PNDR a fost lipsa de cofinanțare. Cred că trebuie să învățăm din greșelile pe care le-am făcut. Este motivul pentru care nu am avut pe fostul PNDR un grad de absorbție ridicat, ne-am dori să ajungem la 100%.  Va trebui să căutăm măsuri colaterale care să ajute fermierii în obținerea cofinanțării, spune ministrul Agriculturii. Alocarea totală pe noul program 2014-2020 este de 9,46 miliarde de euro, compusă din 8,12 miliarde de euro, contribuție europeană și 1,32 miliarde de euro, contribuție de la bugetul statului, informează Agroinfo.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2