Stiri

324

Kaufland a lansat campania ”Vreau să trăiesc Paștele românește”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În întâmpinarea sfintelor Sărbători de Paști, Kaufland a lansat campania ”Vreau să trăiesc Paștele Românește”.

De Paște, Kaufland îți deschide calea către două curente care trăiesc armonios împreună: reconectarea cu esența de odinioară și suflul proaspăt al modernității.

Așadar, în cadrul capaniei, consumatorii pot afla de pe pagina de Net a retailerului www.kauland.ro, în fiecare săptămână, rețete tradiționale ale mâncărurilor românești care fac deliciul fiecărei sărbători de Paști.

Când spunem Paște românesc, vorbim despre obiceiurile din negura vremurilor, transmise din generație în generație, până în prezent. Dăruită de bunici nepoților, zestrea culinară s-a îmbogățit pe plaiurile natale și a ajuns să cuprindă în același tablou savoarea autentic românească și gustul modern al acestor timpuri.

Pentru aceasta, Kaufland a ales un sortiment de 500 de produse de folos în perioada sărbătorilor de Paște, care vor completa Eticheta Galbenă până pe 19.04.2023.

Sunt produse menite să vină în ajutor în prepararea mesei perfecte alături de cei dragi, cu un coș Atât de ieftin!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2