Stiri

155

Jean-Luc Mériaux-UECVB: Trebuie să ajungem urgent la o înțelegere cu UK

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Rezultatul alegerilor parlamentare din UK a determinat noi reaacții ale fermierilor și procesatorilor de carne din Regat, mai ales că, foarte probabil, exportatorii de carne de acolo ar putea fi nevoiți să negocieze tarife comerciale cu peste 100 de țări, la ieșirea din Uniunea Europeană (UE) la 29 martie 2019.   Țara se confruntă cu sarcina complexă de a ajunge la noi tarife cu membrii Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) care nu fac parte din UE atunci când vorbește despre Brexit. Se crede că oficialii britanici au spus membrilor OMC (la care au aderat 163 de țări, inclusiv cele 27 de state membre ale UE), că intenționează să le ofere aceleași condiții comerciale oferite în prezent de Comisia Europeană. Acest lucru înseamnă că întreprinderile care exportă mărfuri către Regatul Unit, se vor confrunta cu aceleași tarife de import impuse în prezent de UE.   Așadar, cu siguranță, vor exista discuții în legătură cu noile tarife, deoarece, după Brexit, Marea Britanie nu se va mai baza pe Comisia Europeană pentru a stabili contingente tarifare pentru bunuri și servicii, inclusiv pentru produsele din carne.   Iar, în condițiile în care nu există un set de reguli comerciale ”umbrelă”, sau tarife pe care producătorii de carne din Marea Britanie trebuie să le facă față, exportatorii, inclusiv comercianții de carne, se vor confrunta cu tarife arbitrare care variază de la o țară la alta, creînd un peisaj incredibil de complex și potențial costisitor, pentru Regatul Unit.   Statele membre ale UE sunt parteneri comerciali importanți pentru UK și reprezintă aproape jumătate din comerțul britanic, iar tarifele post-Brexit vor fi aceleași pe întreg blocul, dacă nu se poate ajunge la o tranzacție comercială. În timp ce discuțiile despre Brexit nu se referă la membrii OMC, care nu sunt membre ale UE, țările vor fi interesate să afle care vor fi convențiile privind subvențiile agricole și cotele tarifare pentru agricultură.   Un lucru față de care mulți actori din industria europeană a cărnii se opun cu fermitate este un Hard-Brexit, care ar însemna că Marea Britanie renunță la accesul deplin la piața unică și la uniunea vamală.   Katie Doherty, Director de Politici al Asociației Internaționale a Comerțului cu Carne (IMTA), a declarat pentru Global Meat că Brexit este o ”mare îngrijorare” pentru industria europeană a cărnii. Ea a adăugat că exporturile de carne de vită și de miel din Marea Britanie către UE ar fi însoțite de tarife de 62% și, respectiv, 57%, ”făcându-le să nu fie viabile din punct de vedere economic”.   Iar, Jean-Luc Mériaux, Secretar General al Uniunii Europene a Zootehniei și Comerțului cu Carne (UECBV), a declarat pentru aceeași sursă că ”Ne apropiem de termenul limită, pentru a ajunge la o nouă înțelegere. Trebuie să rezolvăm această problemă urgent”.   Negocierile oficiale Brexit dintre Marea Britanie și UE vor începe luni, 19 iunie, în ciuda faptului că prim-ministrul britanic Theresa May nu a reușit să obțină un guvern majoritar în alegerile generale din săptămâna trecută. Mai mult, Marea Britanie pare a fi nepregătită să înceapă discuțiile complexe, dar acest lucru nu este cazul pentru UE, care a avut aproape un an pentru a-și face temele.   ”Comisia Europeană este gata să facă afaceri și să înceapă negocierile”, a declarat purtătorul de cuvânt al șefului adjunct al CE, Alexander Winterstein, care a dăugat: ”Sperăm că Regatul Unit va fi capabil să formeze un guvern stabil cât mai curând posibil. Echipa noastră de negociere, condusă de Michel Barnier, este foarte bine pregătită și nu vom face nicio concesie Marii Britanii”.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2