Stiri

118

Ivaylo Naydenov este noul Director General al Mondelez România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ivaylo Naydenov este noul Director General al Mondelez România, se arată într-o informare a companiei. Astfel, Mondelez România a anunţat numirea unui nou Director General. Începând din luna martie 2015, Ivaylo Naydenov a fost numit în funcţia de Director General pentru Mondelez România, Bulgaria şi pieţele din Estul Adriaticii. Ivo îi urmează lui Gerard Chandran, care a decis să părăsească compania.

  Ivo s-a alăturat companiei Mondelez Bulgaria în 2004. Pe parcursul carierei sale în cadrul companiei, Ivo a deţinut mai multe funcţii cu atribuţii importante în calitate de Director de Vânzări şi Marketing în Bulgaria. În timpul mandatului său, Ivo a introdus o nouă politică comercială şi a consolidat sistemul de distribuție. Astfel, a reuşit să acumuleze experiență în mai multe domenii de activitate.   La începutul anului 2013, a preluat funcţia de Director General Mondelez Bulgaria având atribuţii sporite, şi a reuşit să dezvolte compania cu succes la nivelul ţării, alături de echipa sa, axându-se pe consolidarea organizației locale şi pe stimularea dezvoltării afacerii si a mărcilor Milka şi Jacobs. Înainte de a se alătura companiei Mondelez, Ivaylo Naydenov a lucrat pentru companiile Wrigley și Strauss.   Mondelēz International este unul dintre cele mai importante companii din industria snack-urilor, pe segmente precum biscuiţi, ciocolată, gumă de mestecat, bomboane, cafea şi băuturi instant, cu venituri de 34 de miliarde de dolari în 2014. Mărcile din portofoliul companiei Mondelēz International comercializate în România sunt: Jacobs, Nova Brazilia, Milka, Poiana, Africana, LU Pepito, LU Pim`s, Barni, OREO , Tuc, Belvita, TASSIMO.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2