Stiri

109

Ioan Ladoşi: "Preţul cărnii se va menţine până în octombrie"

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Preţul cărnii de porc la poarta fermei nu va înregistra fluctuaţii mari faţă de nivelul actual până prin septembrie-octombrie, estimează Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR). Domnia sa a declarat pentru Bursa că, potrivit datelor de la producători, un kilogram de porc în viu la poarta fermei se vinde cu 6,3-6,4 lei. Cu toate acestea, crescătorii de porc sunt preocupaţi cu privire la recolta de cereale din acest an şi preţurile care vor fi practicate. "Evident pentru noi ar fi bine ca cerealele să fie ieftine, însă având în vedere că recolta întârzie în multe zone din ţară din cauza fenomenelor meteo, suntem încă îngrijoraţi faţă de evoluţia preţurilor", ne-a declarat domnia sa, adăugând: "Ne liniştesc în schimb preţurile futures de pe bursele internaţionale care indică preţuri destul de mici". De exemplu, potrivit presei internaţionale, contractele futures pentru grâul de morărit au atins, săptămâna aceasta, cel mai scăzut nivel din ultimele cinci luni din cauza presiunilor generate de raportul Departamentului de Stat pentru Agricultură din SUA (USDA) care a anunţat rezerve record de cereale şi o campanie de însămânţări peste aşteptări. În ceea ce priveşte grâul de morărit cu livrare în luna noiembrie, preţul a scăzut cu 1,25 de euro sau 0,67% la 184,50 de euro tona, după ce anterior a ajuns şi la nivelul de 184 de euro tona, cel mai scăzut nivel de pe 10 februarie. De asemenea, preţul cerealelor pe Bursele de la Londra şi Paris a închis în scădere săptămâna trecută, tendinţă care se menţine de câteva săptămâni. Pe de altă parte, faptul că kilogramul de porc la poarta fermei se va menţine în următoarea vreme stabil nu înseamnă că acest lucru se va reflecta neapărat şi în preţul cărnii la raft la noi în ţară. "Preţul la raft va evolua în funcţie de cum este evaluată carcasă şi carnea procesată", a mai precizat Ioan Ladoşi. (Mai multe, pe www.bursa.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2