Stiri

102

Ioan Ladoși: ”Mulți producători de carne au intrat în faliment”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Mai multe ferme de porci au intrat în faliment, în ultima jumătate a anului în curs, ca urmare a costurilor crescute cu cerealele din prima parte a lui 2013, după cum ne-a spus Ioan Ladoşi, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRCP), care a precizat pentru Bursa: "Ieşirile din decor la care am asistat în ultimele şase luni au avut drept cauză faptul că fermierii nu au mai rezistat din punct de vedere financiar, au fost doborâţi de costurile cerealelor din prima parte a anului. Au fost crescători care nu au putut supravieţui". Potrivit domniei sale, până la noua recoltă, toţi fermierii din sector au fost pe pierdere, în prezent aceştia încercând să acopere găurile din primele şase luni ale lui 2013. "Sperăm la o mai mică volatilitate, mai ales pe partea de inputuri", ne-a mai spus Ioan Ladoşi, subliniind că, pentru anul viitor, se avansează un calm relativ pe piaţa europeană, crescătorii autohtoni de porci depinzând foarte mult de evoluţiile europene. "Preţul este făcut de piaţă. După ce au fost reluate exporturile Germaniei către Rusia, a avut loc o scădere a presiunii pe piaţa europeană", ne-a precizat preşedintele PRCP. (Mai multe, pe www.bursa.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2