Investițiile străine în industria cărnii din România au accelerat în ultimii ani, odată cu consolidarea pieței și presiunea standardelor europene de calitate, trasabilitate și mediu. Capitalul nou a adus tehnologii de abatorizare și procesare de ultimă generație, sisteme digitale de control și acces la rețele de distribuție regionale, ceea ce a crescut productivitatea și a redus pierderile logistice. Datele agregate la nivel european indică o corelare între investițiile de tip greenfield/brownfield și creșterea randamentelor pe flux (capex/tonă procesată), în timp ce România a pornit de la un nivel sub media UE și recuperează diferența. Pentru operatorii locali, intrarea investitorilor internaționali înseamnă oportunitate de integrare în lanțuri valorice și acces la piețe externe, inclusiv prin certificări sanitar-veterinare și scheme de calitate cerute de retailul vest-european.

Există, însă, riscuri structurale. Consolidarea prin achiziții poate concentra puterea de negociere în amonte, ceea ce apasă marjele fermierilor mici și medii. În lipsa unor contracte echilibrate și a unui arbitraj concurențial activ, termenii de plată se pot lungi, iar volatilitatea prețului la poarta fermei crește. Un alt risc este externalizarea profiturilor și dependența de decizii luate în afara țării, cu efecte asupra rezilienței pe timp de criză. De asemenea, investițiile orientate strict pe volum, fără local content sau transfer de know-how, lasă puțină valoare adăugată pe teritoriul național.

Pe partea de oportunități, investitorii aduc proceduri robuste de conformare (Reg. UE 2017/625, HACCP, audituri furnizori), soluții de eficiență energetică și proiecte ESG care scad intensitatea emisiilor și a consumului de apă. Pentru România, aceasta înseamnă aliniere mai rapidă la cerințele de mediu și un pas înainte către finanțări verzi. În paralel, standardizarea ambalării, etichetării și trasabilității deschide ușa către exporturi stabile, mai ales pe segmentele premium și convenience.

Răspunsul de politică publică ar trebui să fie nuanțat: reguli clare de concurență și monitorizarea concentrărilor; clauze de partajare a valorii în contractele fermier–procesator; stimulente pentru co-investiții și joint-venture locale prin PNS 2023–2027; programe de formare duală finanțate împreună cu investitorii; și criterii de local content în schemele de sprijin. La nivel de management, KPI-urile care arată dacă investițiile lucrează „pentru România” includ: valoarea adăugată internă/tonă, ponderea achizițiilor de la ferme locale, termenii de plată către producători, intensitatea energetică și de apă pe unitatea de produs, stabilitatea prețului la poarta fermei și cota exporturilor pe piețe premium.

Concluzia este pragmatică: investițiile străine pot funcționa ca un accelerator de modernizare și deschidere de piețe, cu condiția unui cadru competitiv ferm și a unor mecanisme de captare locală a valorii. Fără aceste condiții, balanța se poate înclina spre dependență și comprimarea marjelor primare; cu ele, România își poate transforma industria cărnii într-un campion regional credibil.

(Foto: Freepik)