Stiri

266

Întâlnire la MADR pe tema Legii Laptelui

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Marți, 28 februarie, la sediul MADR, sub conducerea domnului Secretar de Stat Aurel Simion, a avut loc o întâlnire cu factori responsabili ai autorităților și cu reprezentanți ai mediului de afaceri din domeniul laptelui, lactatelor și comerțului, pentru a analiza o serie de aspecte legate de funcționalitatea Legii Laptelui.

În cuvântul său de deschidere, domnul Aurel Simion a evidențiat faptul că noul act normativ își dovedește încă de pe acum utilitatea, atât pentru procesatori și retail, cât și, mai ales, pentru consumatorii care vor putea să aleagă mai bine și în cunoștință de cauză produele lactate de pe rafturile magazinelor.

Însă, pentru aceasta, reglementăripe prevăzute de lege trebuie respectate și aplicate ca atare.

La rândul său, domnul Sebastian Ioan Hotca-Vicepreședinte al ANPC, i-a informat pe cei prezenți că Autoritatea va efectua controale tematice pentru a vedea modul de aplicare în magazine a acestei legi și că inspectorii instituției nu vor ezita să sancționeze pe cei care se vor abate de la normele de comercializare a produselor lactate.

Pe aceeași linie s-a situat și domnul Ioan Oleleu-Vicepreședinte al ANSVSA, acela care a declarat că legea este mai mult decât binevenită, iar instituția la vârful căreia se află va supraveghea aplicarea ei exact în litera și spiritul ei.

Reprezentantul marii majorități a procesatorilor de lapte, domnul Dorin Cojocaru-Președinte APRIL, a salutat încă o dată intrarea în vigoare a Legii Laptelui și a Normelor sale de aplicare, opinând că, pe de o parte, fermierii și procesatorii de lapte din România vor avea la îndemână un instrument legislativ pentru a-și putea apăra și dinamiza activitatea iar, pe de altă parte, consumatorii vor putea să facă în mod real distincția dintre produsele lactate autentice și produsele alternative, prin așezarea lor pe rafturi separate în magazinele din România.

Dintre reprezentanții marelui retail alimentar, care au fost cu toții prezenți, și-au exprimat opiniile domnii Valer Hancaș-Vicepreședinte al AMRCR, George Bădescu-Director Executiv AMRCR și Mario Crețu-Maganer de Comunicare Carrefour, care au afirmat că înțeleg prevederile legii, că îi recunosc utilitatea și că o vor aplica întocmai.

Mai mult decât atât, la nivel de asociație, cât și în întâlniri bilaterale cu furnizorii, inclusiv cu fermierii, așa cum s-a întâmplat cu dialogul avut recent cu reprezentanții asociației Holstein.ro, au avut loc deja întâlniri în care s-a căutat rezolvarea unor probleme punctuale.

La finalul întâlnirii s-au discutat aspecte particulare ale Legii Laptelui, domnul Dorin Cojocaru evidențiind și convingerea sa că Observatorul Laptelui își va dovedi în curând utilitatea.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2