Stiri

183

Întâlnire bilaterală România- Bulgaria privind abordarea LEADER

autor

MeetMilk.ro

distribuie

O delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale condusă de secretarul de stat Aurel Simion a participat la o întâlnire bilaterală dintre Autoritățile de Management din Bulgaria și România privind dezvoltarea locală a comunităților din cele două țări în cadrul abordării LEADER.

Din delegație a făcut parte și Bogdan Alecu, director general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Rurală - Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală și Claudiu Coadă, director general adjunct din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Desfășurată în Bulgaria, întâlnirea s-a concentrat pe prezentarea informațiilor privind implementarea abordării LEADER în perioada de tranziție 2021 - 2022 și pregătirea acesteia pentru următoarea perioadă de programare 2023 – 2027.

Astfel, au fost abordate subiecte ce vizează posibilitățile de consolidare a cooperării dintre Grupurile de Acțiune Locală (GAL) din cele două țări, având în vedere includerea acestor activități ca parte a strategiilor LEADER în noua perioadă de programare, ceea ce le-ar face foarte flexibile și convenabile pentru implementare.

România și Bulgaria au istorie comună împreună, precum și tradiții culturale și culinare care se întrepătrund, ceea ce creează premisele pentru a sprijini și a dezvolta activități și proiecte comune în cadrul abordării LEADER.

Cu ocazia întâlnirilor avute cu secretarul de stat Georgi Sabev din cadrul Ministerului Agriculturii din Bulgaria și cu primarii din Pomorie și Burgas, secretarul de stat Aurel Simion a explicat că este important să fie continuată cooperarea pentru organizarea de evenimente comune bulgaro-române, care ar trebui să devină tradiționale și să atragă atenția GAL-urilor din regiune, dar și din întreaga Uniune Europeană.

În acest sens, este planificat să aibă loc un eveniment în toamna anului 2021, la Constanța în România și la Burgas în Bulgaria. Pe lângă conferința propusă, se dorește și organizarea unei expoziții de diverse produse realizate pe teritoriile GAL-urilor.

S-a agreat să cooptăm în colaborarea noastră și alte țări precum Slovenia și Croația pentru a crea un pol de influență în negocierile cu Comisia Europeană.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2