Stiri

112

INSSE: Consumul de alimente a crescut cu 31,8 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit ultimului raport al INSSE, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consum, a crescut în luna februarie cu 21,8% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, aceasta fiind de departe cea mai bună evoluţie din ultimii ani, rate de creştere de peste 20%.   Încă de anul trecut consumul intern a redevenit motorul principal al economiei, potrivit informaţiilor statistice, însă mai avea de recuperat sub 2% pentru a ajunge la nivelul din 2008. Evoluţia din primele două luni ale anului indică însă un galop chiar mai accelerat, în februarie atât vânzările de alimente, cât şi de bunuri nealimentare înregistrând creşteri de peste 20%.   Vânzările de alimente cresc în serie brută, potrivit INSE, cu 31,3%, în timp ce vânzările de electrocasnice, mobilă, cosmetice şi alte produse electrocasnice au un plus de 20,8%. Deşi tot pe plus, singurul segment care are un ritm mai temperat este cel al comerţului cu carburanţi care postează un plus de 8,7%.   Avansul vânzărilor de alimente şi produse non-alimentare vine în contextul în care în ultimul an a avut loc reducerea TVA. La alimente TVA a scăzut la 1 iunie 2015 de la 24% la 9%, pe când cota generalizată a TVA a scăzut la începutul anului de la 24% la 20%. Ambele mutări au fost văzute de jucătorii din piaţă ca o gură de aer proaspăt şi ca un imbold pentru consum.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2