Stiri

174

INS: Volumul comerțului cu amănuntul, la finalul anului 2019

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În luna decembrie 2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 5,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,8%.     Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 9,3% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,3%.   În perioada 1.I-31.XII.2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de perioada 1.I-31.XII.2018 cu 7,2%.   Decembrie 2019 comparativ cu noiembrie 2019   Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna decembrie 2019, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 5,8% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+17,7%) și la vânzările de produse nealimentare (+2,2%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 6,4%.   Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2019, comparativ cu luna precedentă a crescut pe ansamblu cu 0,8% datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+2,3%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,3%) și la vânzările de produse nealimentare (+0,2%).    Decembrie 2019 comparativ cu decembrie 2018   Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna decembrie 2019, comparativ cu luna decembrie 2018 a înregistrat o creştere cu 9,3% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+11,1%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+9,4%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+5,1%).   Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2019, comparativ cu luna decembrie 2018 a înregistrat o creştere cu 8,3% datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+9,5%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+8,1%) și la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,9%).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2