Stiri

178

INS: În martie, activitatea din turism a scăzut cu 69,8 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În luna martie 2020, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au scăzut cu 69,8%, iar înnoptările cu 68,2%, se arată în ultimul raport tematic din acest domeniu, emis de INS.

Comparativ cu luna martie 2019, în luna martie 2020 la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au scăzut cu 50,1%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 55,6%

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2020 au însumat 242,1 mii, în scădere cu 69,8% faţă de cele din luna martie 2019.

Din numărul total de sosiri, în luna martie 2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,9%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 14,1%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 69,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2020 au însumat 483,7 mii, în scădere cu 68,2 % faţă de cele din luna martie 2019. Din numărul total de înnoptări, în luna martie 2020 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 14,6%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 69,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna martie 2020 a fost de 2,0 zile la turiştii români şi de 2,1 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna martie 2020 a fost de 14,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 9,7 puncte procentuale faţă de luna martie 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna martie 2020 s-au înregistrat la hoteluri (16,5%), hosteluri (14,9%), vile turistice şi pensiuni turistice (fiecare cu câte 11,7%) şi moteluri (10,8%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2020 de 409,4 mii, în scădere cu 50,1% faţă de luna martie 2019. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 83,1%, respectiv 14,0% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2020 de 653,2 mii, în scădere cu 55,6% comparativ cu luna martie 2019. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,3% ,respectiv 31,8% din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-31.03.2020 au însumat 1762,8 mii, în scădere cu 23,9% faţă de perioada 1.01.-31.03.2019. Din numărul total de sosiri, în perioada 1.01.-31.03.2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,0%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 16,0%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,3% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-31.03.2020 au însumat 3463,8 mii, în scădere cu 22,8% faţă de cele din perioada 1.01.-31.03.2019. Din numărul total de înnoptări, în perioada 1.01.-31.03.2020 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,6%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,0% din total turişti străini), iar dintre aceştia 70,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în perioada 1.01.-31.03.2020 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1.01.-31.03.2020 a fost de 22,4% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 2,1 puncte procentuale faţă de perioada 1.01.-31.03.2019.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1.01.-31.03.2020 s-au înregistrat la hoteluri (27,8%), hosteluri (18,3%), vile turistice (18,1%), pensiuni turistice (16,6%) şi bungalouri (16,5%).

Pe judeţe1) , în perioada 1.01.-31.03.2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (293,5 mii), Braşov (247,9 mii), Prahova (100,5 mii), Cluj (86,4 mii), Mureș (80,8 mii), Bihor (74,8 mii), Sibiu (69,9 mii) şi Suceava (69,3 mii) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (527,6 mii), Braşov (509,8 mii), Prahova (221,9 mii), Vâlcea (164,8 mii), Bihor (161,4 mii), Cluj (159,8 mii), Mureș (157,6 mii) şi Suceava (142,0 mii).

Pe țări1) , cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (29,5 mii), Israel (26,9 mii), Italia (25,8 mii), Regatul Unit (17,8 mii) şi Franţa (16,3 mii). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referință 1.01.-31.03.2020 de 1975,0 mii, în scădere cu 11,3% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 76,5%, respectiv 21,3% din numărul total al sosirilor. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1.01.-31.03.2020 de 4024,6 mii, în scădere cu 11,3% comparativ cu perioada 1.01.-31.03.2019. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,3%, respectiv 32,1% din numărul total de plecări.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2